Primarul Ioan Popa se declară încrezător în capacitatea celor de la PORR de a duce la bun final lucrările de reabilitare a celor nouă km de drum pe care vor circula din nou tramvaiele sau altfel spus tronsonul Kaufland – Victoria – Intim – Universitate – Centru – Piața Republicii. Chiar dacă au pornit într-un ritm mai lent, edilul este convins că lucrările vor lua amploare în perioada următoare.
„Ritmul pare nu foarte serios, dar trebuie să avem un pic de răbdare. Prima dată se scoate cauciucul de sub calea ferată ca să poată să scoată calea ferată, procedurile sunt așa cum trebuie, eu sunt foarte încrezător. PORR-ul nu este o firmă de apartament, este o firmă extrem de serioasă, are un plan de lucru foarte bine stabilit și veți vedea că lucrările se vor dinamiza și se vor accelera pe zi ce trece”, a precizat primarul Ioan Popa.
Pe de altă parte, consilierii locali reșițeni au aprobat ieri un proiect de hotărâre privind vânzarea prin licitație publică deschisă cu strigare a unei cantități de aproximativ 1.500 tone deșeuri de fier vechi, rezultat în urma scoaterii din funcțiune și casării mijloacelor fixe ce au deservit transportul public local cu tramvaie electrice în Municipiul Reșița.


„Am aprobat să vindem șina de tramvai, șina de cale ferată care se scoate acum este proprietatea noastră și vorbim de o șină de cale ferată care valorează peste un milion de euro, adică ceva bănuți o să scoatem de aici să ne mai pansăm rănile”, a declarat primarul Popa, conform căruia banii obținuți în urma respectivei licitații vor fi investiți tot în confinațarea diverselor proiecte derulate de administrația locală.
Karina TINCUL
Vor fi trei echipe pe cele trei tronsoane și nu echipe de 5-6 oameni😂😂😂😂
„Am aprobat să vindem șina de tramvai … valorează peste un milion de euro, adică ceva bănuți … să ne mai pansăm rănile”, a declarat primarul Popa
–
Deci … ce de milioane de euro s-au scos din liniile ferate (înguste și normale) ciordite pe zeci de km … și ce de ”răni” (politruce) s-au mai pansat cu ele, hehe …
Ca fosta antenă ďe cupru de la vechiul tramvai. Hoția, golănismul, bișnițăreala și fraereala, sporturi tradiționale la noi, șinele vechi vor ajunge sub formă de bani, la cămătarii și golanii politruci din județ. Pariu că așa va fi?De 32de ani nu mai cred pe nici un decăzut dintrăștia care, sanchi, ne vor binele. Care bine?Binele tâlharilor și șmenarilor.
1500 de tone de fier vechi …. peste 1 milion de euro …..da! Îmi dau mașina la fier vechi nu mai îmi trebuie voucherul
Firul liniei de contact, cel din cupru, când se vinde la licitație?
De ce nu se folosește malul drept al Bârzavei, sau chiar traseul CFR, când ai o singură cale rutieră și așa îngustată de tot felul de alte artificii?
@prinzatorul de fluturi :
1500 to = 1.500.000 kg ×3 lei kg de fier…ia vezi singur cat face….4.500.000 lei….aproximativ 1 mil euro.
Si stai ca e licitatie cu strigare…deci poate sa fie si mai mare pretul per kg! 😉
Grea matematica! Dar peste 2 ani pe toti haterii astia sper sa va vad cu gura cascata, plimbadu’va pe strasse! Ufff…abia astept! Salutari de departe!
Cu un milion de euro poate reușim să pansăm blocul, știi ce zic? Hai…v-am pupat din mers, că e chef tare la Ponton în weekend.
Trebuie sa recunoastem are si primarul farmecul lui cind vine vorba de 1 milion de euro.In rest afacerile incep din nou sa infloreasca
CB – hai cu mine la prins fluturi 😂😂😂