Într-o lume în care graba și problemele cotidiene ne fac, adesea, să uităm de cei aflați în suferință, există momente care ne amintesc ce înseamnă, cu adevărat, umanitatea. Un astfel de moment va avea loc marți, 29 iulie 2025, la Cinema Dacia din Reșița, unde, de la ora 18:00, comunitatea se va reuni într-o mare familie, în cadrul campaniei umanitare „Un Milion de Inimi”.
Acest spectacol folcloric caritabil este organizat cu un singur scop: să îi fie redată Adrianei copilăria furată de boală. O fetiță cu ochii mari și speranța vie în priviri are nevoie de noi toți. Medicii din Barcelona sunt pregătiți să îi ofere șansa la viață, însă costurile tratamentului sunt uriașe.
Cei mai îndrăgiți artiști, alături de Adriana
Pe scenă vor urca artiști consacrați ai folclorului românesc: Petrică Miulescu Irimică, Ramona Vița, Lena Miclăuș, Mihaela Petrovici, Gabi Zaharia, Andreea Chisăliță, Andreea Miroșu, Alina Țopa, Adela Jurchescu, dar și spectaculosul Ansamblu „Junii Gugulani”.
Ei nu vor cânta doar cu vocea, ci și cu sufletul – pentru că muzica vindecă, iar solidaritatea salvează vieți.
Intrarea este liberă, dar fiecare donație contează!
Evenimentul este susținut de Asociația Cuib de Vise, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin și al Primăriei Municipiului Reșița. Intrarea este gratuită, însă orice contribuție poate însemna o nouă zi de speranță pentru Adriana.
Cum puteți ajuta?
Vino la spectacol și adu cu tine prietenii și familia! Donează la urnele special amenajate!
Poți contribui și online, în contul special deschis pentru Adriana: detaliile pe pagina evenimentului și al Asociației Cuib de Vise!
„Un milion de inimi” înseamnă un milion de motive să nu rămânem indiferenți. Fiecare bătaie de inimă poate fi un pas spre vindecare. Haideți să scriem împreună povestea unei victorii!”, transmit organizatorii evenimentului caritabil.
Lorena POENARU