17.7 C
Reșița
vineri, 04 octombrie 24

Un nou eveniment care ne pune în mișcare: pedalăm după artă urbană

“De ce scriu ăștia pe pereți?”  e veșnica întrebare la care se va găsi un răspuns în data de 4 octombrie la Reșița, în curtea City Center, la o adunare între vecini.

Dacă vremea va permite, sunteți invitați să pedalați prin oraș pentru a vedea picturile murale cu care au fost îmbogățite vizual blocurile reșițene. Plecarea se va face din parcarea Kaufland, la ora 17.

Evenimentul “Pedalăm după artă urbană între vecini” va începe la ora 17:00 cu un tur de biciclete ghidat de către Alina Saftulescu, ca mai apoi să poposim la ora 19:00 la Salonul de artă și industrie, unde Victor Ioan ne va prezenta expoziția de fotografie “Aici nu mai vin, vă jur”, ca în final să ne putem finaliza turul la ora 20:00 în curtea blocului  City Center înconjurați de vecini primitori și cel mai nou mural din oraș realizat de artistul Marian Truțulescu.”- spune unul dintre organizatorii evenimentului, Carmen Pau.

Dacă însă va ploua ( după cum arată progniza) această parte a proiectului va fi amânată, dar evenimentul nu se va anula chiar de tot, pentru că seara va aduce în fața curioșilor un film în tematica propusă, adică a street art-ului , intitulat chiar așa: „De ce scriu ăștia pe pereți”, realizat de Alin Boeru, care va fi proiectat la demisolul blocului în caz de vreme nefavorabilă, începând cu ora 20.

Ideea de a pedala după arta urbană vine în contextul organizării la nivel național o „Noapte albă a galeriilor”, în perioada 4-6 octombrie.

Activitatae este finanțată prin Acceleratorul de Comunitate, un program al Asociației ÎntreVecini, prin care, timp de 1 an, se urmărește dezvoltarea unei  comunități sustenabile. Partenerul principal al Asociației ÎntreVecini este BRD – Groupe Société Générale.

Daniela TUDOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei