Un timișorean, noul city manager al municipiului Reșița! „Cred că vom face echipă bună”

 

popa si sirbu

Primarul Ioan Popa a decis: noul city manager al Reșiței va fi Ovidiu Sîrbu, un timișorean cu rădăcini în Banatul de munte, cu care edilul reșițean este convins că va face echipă bună pentru ducerea la îndeplinire a proiectelor de dezvoltare a municipiului de pe Bârzava.

42 de persoane s-au arătat interesate de ocuparea poziției de city manager al Reșiței, fiind primite CV-uri inclusiv de la persoane din București, Cluj, Timișoara și chiar Canada, de la un român stabilit la Montreal și care lucrează la o companie de transport public, cu care primarul Popa continuă discuțiile pentru o posibilă colaborare viitoare pe partea de transport urban. Câștigător a fost însă declarat Ovidiu Sîrbu un timișorean de 45 de ani, fost candidat la Primăria Timișoara din partea Re:START România și care are o bogată experiență în administrație. „Un destul de dinamic, optimist și pozitiv”, după cum îl caracterizează primarul Ioan Popa, convins că vor face echipă bună la conducerea municipiului.

Are în linii mari următorul traseu profesional: este inginer de construcții civile, a avut o firmă de construcții împreună cu fratele său, vreo 10 ani în Timișoara, a dezvoltat ansambluri rezidențiale de mici dimensiuni în Timișoara și în jurul Timișoarei, a lucrat aproximativ cinci ani în Direcția de Urbanism și Dezvoltare a Primăriei Timișoara, a fost doi ani ministru secretar de stat la Transporturi, este unul dintre cei care au fost implicați în mod semnificativ în realizarea căii ferate Gara de Nord – Aeroport Otopeni pentru Campionatul European de Fotbal, o lucrare care a fost realizată într-un timp record.

Ceea ce a atârnat în decizia mea de a-l lua în echipă a fost experiența profesională în domeniul construcțiilor civile și a transportului pe cale ferată, având în vedere că noi avem acum în derulare modernizarea liniei de tramvai și proiectul mare de modernizare a căii ferate Reșița -Timișoara – conexiune cu aeroportul, precum și experiența vastă pe care o are în urbanism, având în vedere munca pe care a realizat-o în Primăria Timișoara”, a explicat pentru Reper 24, primarul Ioan Popa.

Întrebat dacă noul city manager are și simțul umorului, unul din criteriile anunțate de edil la momentul scoaterii la concurs al postului, Ioan Popa a asigurat că deși Ovidiu Sîrbu nu este foarte expansiv, nu îi lipsește însă simțul umorului: „Este o persoană mai introvertită, nu este ca să zic așa, la fel ca mine, nu este un om expansiv, foarte deschis. Este un om mai introvertit, mai calculat, mai pragmatic, dar are un simț al umorului evident”.

Iar cârcotașilor care se întreabă de ce nu a fost găsit un reșițean pentru această poziție și a fost nevoie de aducerea unui om de la Timișoara, primarul Popa le transmite că noul city manager, deși a fost născut în capitala Banatului de câmpie, are rădăcini în Banatul de munte, părinții săi fiind originari din Ilidia.

Ovidiu Sîrbu a fost de-a lungul timpului de mai multe ori în atenția presei din județul Timiș, în special în perioada în care a fost numit secretar de stat, jurnaliștii amintind de trecutul său ca jucător de handbal (a activat în prima ligă din România, dar și în prima ligă italiană), dar și de încercarea acestuia de a se angaja în 2016 din sursă externă în Poliţie, el ne-trecând însă testul psihologic care să îi permită susținerea examenului de intrare în Poliție. Anul trecut, Sîrbu și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Timișoara, reușind însă să obțină doar 186 de voturi.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. Tata Oancea

    De fapt nu l-a adus de la Timișoara..l-a adus de la Bocșa. Omul a fost city manager la Bocșa până acum vreo 2 săptămâni. Mult succes…!

    Raspunde
  2. Marcel

    A fost la Bocsa sa se transfere mai apoi la Resita , cat de cinstit si corect a fost concursul ? Public afirma ceva dar de fapt se stia de mult cine vine pe acest post.

    Raspunde
  3. tibi

    Pai daca se va implica la fel ca la calea ferata Otopeni- Gara de nord care este un failure clar, nici acum nu este gata iar daca se tinea la timp campionatul european…. de toata jena

    Raspunde
  4. Sicilianul

    Ce glumă proastă, marca Taitelu cu concursul. Dacă nu a trecut testul psihologic la miliție ( te pune sa desenezi un copac cu rădăcini si probabil a confundat ramurile cu rădăcinile ) va dati seama cât “sclipire intelectuală ” are aces sef al orașului. Cine se aseamănă se aduna. Nu ati vazut pe “fratele ” sau Dunca , in mașină cu seful județului, discotecarul TOT din Timișoara, cu se comportau ca SICILIENII” cum o sa ii doară “in cur” de cei care ii critică. Dragi reșițeni si caraseni ați dat județul si Reșița pe mana timișorenilor cu apucături ciudate.Ma tot intreb de ce nu avut curajul Dunca sa ceara voturile timisenilor? De ce nu s-au găsit 2 caraseni pentru a fi manageri ai Reșiței și județului? Cred ca prostia noastră propulsează indivizi care NU AU O CARIERA STABILA si care caută să dea “tunuri”. Ce mai avea de lucru SRI dacă nu distrugea Ciuma Roșie si Helvig , PROTOCOALELE DE COOPERARE cu DNA. A știut Iohanis ca urmează “ai mei” la banii publici si așa au blocat SRI in sprijinirea anchetelor. După anularea protocoalelor ati mai vazut ceva de amploare la DNA? Nu , si nici nu o sa vedeți

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei