Undă verde pentru domeniul schiabil Semenic! S-a dat ordinul de începere a lucrărilor!

Veste bună pentru iubitorii sporturilor de iarnă: a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru domeniul schiabil Semenic.

Proiectul de amenajare a arealului turistic de pe Muntele Semenic, așteptat cu nerăbdare de locuitorii din Banat, a intrat oficial în faza de execuție. Primarul Reșiței, Ioan Popa, a anunțat că a dat ordinul de începere a lucrărilor, după ce proiectarea a fost recepționată și avizată în Consiliul Local.

De menționat, însă, că deși a fost deja dat  ordinul de începere a lucrărilor, Primăria Reșița continuă demersurile pentru asigurarea întregii finanțări. Primarul Popa a subliniat că, pe lângă cele 30 de milioane de euro obținute de la Ministerul Economiei, mai este necesar un „buffer de circa 11 milioane de euro”. Una din opțiunile de finanțare ar putea veni din reluarea colaborării cu vecinii de pe Timiș. Ioan Popa a confirmat că se află în tratative cu diverse bănci, dar și în discuții deschise cu Consiliul Județean Timiș pentru a reintra în parteneriatul pentru Semenic.

„Am dat ordin de începere a lucrărilor pentru domeniul schiabil Semenic. Am recepționat proiectarea, am avizat-o în Consiliul Local. Suntem încă în situația în care avem nevoie de un buffer de circa 11 milioane de euro. Suntem în tratative cu diverse bănci și avem discuții deschise cu Consiliul Județean Timiș să reintre în parteneriat cu noi.

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și-a manifestat disponibilitatea de a intra într-un parteneriat pentru acest proiect mare. Mai cu seamă că populația Timișoarei, a județului Timiș, dacă vreți, este unul dintre țintele noastre pentru domeniul schiabil și nu numai, și pe partea de activități de vară. Județul Timiș este un județ bogat, un județ de câmpie și Semenicul practic este cea mai apropiată destinație pentru vacanțe de iarnă-vară pentru cetățenii de acolo. Sper să reușim să găsim soluții ori bancare, ori prin acest parteneriat să completăm suma necesară, alături de cele 30 de milioane de euro care vin de la Ministerul Economiei.

În principiu, dând ordin de începere acum, noi ne asumăm împreună cu constructorii, să pornim. Ce înseamnă asta? Ei, ca să pornească la drum, de exemplu, cei care produc țevi, partea de încălzire, tunuri, lămpi de zăpadă, telegondola propriu-zisă, trebuie să dea ordin de lucru în fabricile lor ca să poată să fie aprovizionate în timp. Evident că lucrările fizic probabil că vor începe în luna martie-aprilie a anului viitor”, a precizat primarul Ioan Popa.

Proiectul de dezvoltare a arealului turistic Semenic, inițiat de Primăria Reșița, în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Văliug, vizează transformarea zonei montane într-o stațiune turistică modernă, capabilă să atragă turiști din întreg Banatul și nu numai. Proiectul este unul amplu și prevede pe lângă amenajarea gondolei și a pârtiilor de schi și realizarea unui parc de aventură cu tiroliană și o pistă de bob cu un sistem pe electromagneți, ce va putea fi folosită atât vara, cât și iarna. Nu vor lipsi nici traseele de coborâre cu bicicleta, de diverse grade de dificultate, precum și un traseu mai lung, în plan mai mult orizontal pentru familii. Conform declarațiilor din trecut ale primarului Ioan Popa, odată implementat, proiectul va genera „între 2,5 și 3,5 milioane de euro profit pe an”.

 

Karina TINCUL

6 COMENTARII

  1. Deci trebuia dat ordinul de începere că fabrica de țevi avea becul stins și până se apucă ăia să facă țevi vă dați seama că trebuie să aprindă becul, să facă focul, să pună cafea in aparatul de cafea, să toarne apă la flori, să aerisească un pic, să schimbe perna pe fotoliul managerului samd. Dup-aia trebe dat anunț că se angajează muncitori, trebuie facută o școală de maiștrii că nu mai e maiștrii, deci e complicat. Nu ați văzut că și coliba aia de tablă de pe locul fostului bazin din 2018 se tot moșmondesc la ea și nu e gata. Deci trebuia dat ordinul de începere ca să se poată incasa șpaga, că ce-o fi dup-aia om mai vedea. Important e că s-a încasat parandărătu pe lucrare sa fie primit doamne-ajută.

  2. Văd că gibonezii îs bucuroși că o să fie autobuz de lupac sau carasova din oră in oră. Păi ar merita sa bage din zece în zece minute, sa fie gibonezii in extaz. Gibonezii văd doar in fața nasului, binele în nuanțe de absolut. Ei nu își pun problema că tot din buzunarul public vor fi plătite idioțeniile astea. Ei nu înțeleg că asemenea bazaconii se fac doar ca să aibă un șpagornist justificare sa mai cheltuie câteva zeci de milioane ca să-i vina lui parandărăt de-acolo. Ei nu se gândesc că se creează o penurie de locuri de parcare ca mai apoi sa fie înghesuială pe parcările cu plată ca să se facă bani să circule autobuzele alea. Gibonezii nu văd că aproape toate lucrările sunt făcute prost calitativ și nu își pun problema că va veni vremea in scurt timp ca cineva să repare lucrările prost făcute. Gibonul are amintiri trunchiate și reprezentări idealizate ale viitorului și nu e in stare sa discearnă binele și răul cu detalii.
    Așadar gibonezul își merită soarta, cu vârf și îndesat. O să fie cate-o babă in autobuzul de ora 18 de la lupac care o să vină la Lidl că o uitat sa ia drojdie, și în rest vor circula goale dar va avea conducerea TUR grijă să raporteze milioane de călători pe zi. Vezi gibonezule sa dai fuga in 7 ianuarie la ghișeu să-ți plătești impozitele ca sa fie fond de jmechereală și jmenuială bijnițărească! Vă dă chelu câte-o palmă peste ochi din oră în oră și nu vă dați seama. 😉Bravo țineo tot asha!

    • Este destul de dificil când nu se gândește mai departe. Zona rurală este foarte interesantă dar are nevoie de infrastructură și mijloace de transport. Da la început o să se plimbe numai o babă dar impactul o să vină mai târziu. Așa a fost și în Germania, Elveția etc. Zonele rurale trebuie legate permanent de municipalitate. Investițiile acestea sunt necesare.

  3. O să vină turiștii nu doar la schi, ci și la ruine, să vadă ruinele hotelurilor ălora care zac în paragină. Păi cum se merge sa se vadă zidurile cetăților sau castelelor de ce nu ar veni lumea să vadă niste ruine de hoteluri? Lapte și miere o să curgă. Nici nu ne mai trebuie zăpadă daca o sa fie turism istoric pe baza de ruine.

  4. Sper că reșițenii să-și dea seama cu cine au votat, să se uite la condițiile de trai din interiorul microraioanelor și să nu mai facă aceeași greșeală. Să voteze practic nu după fantezii turistice. Turismul aduce avantaje doar celor implicați cu afaceri în turism pentru oraș nu fac nimic, sunt doar în trecere pe asfaltul proaspăt turnat de fațadă pe bulevarde. Sper să ne trezim și să votam pentru oraș, pentru locuri de muncă și nu pentru hub-ul turistic. Pasaje pietonale și domeniu schiabil iar în cartiere îți rupi picioarele prin gropi și trăiești lângă focarele de infecție ale zonelor de colectare a deșeurilor, pe întuneric și bălării. Trăiască turismul lui Popa poate o să te voteze turiștii lui Simonis.

  5. Problema este că nu e zăpadă la munte de vreo 15ani… Poate se gândește cineva la asta, zic și eu așa. Să nu îi ia vara pe domnii arhitecți prin surprindere.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei