0.3 C
Reșița
vineri, 07 februarie 25

Va răsări soarele și pe ulița administrațiilor PSD-iste?

Finanțarea proiectelor ce vor fi implementate de administrațiile locale nu înseamnă doar bani europeni sau guvernamentali. Este nevoie de cofinanțări pentru studii, proiecte tehnice, cheltuieli premergătoare sosirii efective a sumelor pentru derularea proiectelor.

Edilul comunei Berzasca, Petru Furdui, este optimist că acum, după rotativa guvernamentală, „va veni soarele și pe strada noastră, a administrațiilor locale PSD, care au fost subfinanțate de guvernările liberale“.

Dezvoltare locală înseamnă proiecte, proiecte pe care noi le inițiem. Orice proiect cu finanțare europeană are nevoie de finanțare prealabilă pentru studii și obținerea avizelor ce nu se pot obține fără a fi în contact cu niște firme specializate pentru evaluarea proiectelor și pentru a convinge finanțatorul.

După ce primești notificarea că proiectul tău este eligibil, atunci începe munca și cheltuiala pe care trebuie să o faci pentru studiul de fezabilitate, pentru proiectul tehnic, pentru avize, astfel încât să poți să depui documentația pentru aprobarea finală a respectivului proiect. Ori în practică, degeaba tu ai fost  câștigător, declarat eligibil, dacă nu ai finanțare pentru a realiza studiile și documentele aferente“, a completat edilul comunei Berzasca, Petru Furdui.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei