Guvernul a ajuns la fundul sacului. Fondul de rezervă a ajuns aproape de zero, bugetul pe anul acesta este deja terminat, iar pregătirea celui pe 2024 se împotmolește între creșterea pensiilor și solicitările sindicaliștilor, pe de o parte, și nevoia de bani, pe de altă parte.
Tot mai multe sindicate ies în stradă pentru proteste sau intră (așa cum au făcut-o deja sindicaliștii din Ministerul Muncii) în grevă. Toate, în preajma unui an cu patru rânduri de alegeri și o datorie externă aproape de limita maximă.
Acum e rândul dascălilor care amenință cu o nouă grevă dacă nu își văd salariile mărite de la 1 ianuarie, așa cum li s-a promis în vară. Ieri, aceștia au fost la negocieri la Ministerul Educației. Au fost discuții tehnice privind coeficienții și grila de salarizare pentru sistemul de învățământ.
Sindicatele își doresc ca profesorii debutanți să aibă un salariu egal cu salariul mediu brut pe țară, undeva la 6.800 de lei, așa cum a fost promisiunea din vară. Problema cea mai gravă este însă în rândul directorilor, acolo unde salariile ajung să fie mai mici decât cele ale unui învățător sau profesor.
Mai mulți directori spuneau că au salarii mai mici cu 1.000 sau 1.500 de lei decât colegii de la catedră și că nu vor mai rezista mult timp așa. Sindicaliștii au în plan o grevă în ianuarie, dar doar dacă Guvernul nu se va ține de cuvânt.
Părinții spun că nu vor mai susține încă o grevă în sistemul de învățământ, în condițiile în care sunt deja foarte multe lacune și foarte multe zile libere în rândul elevilor. Și cred că au dreptate. Au fost mai bine de doi ani de învățământ ba la școală, ba la distanță, a mai fost o grevă în vară care amenința blocarea examenelor de capacitate și de Bacalaureat, iar calitatea actului educațional se vede de la distanță în gradul de promovabilitate și în procentul analfabeților funcțional.
E bine ca leafa dascălilor să fie ajustată; e foarte bine dacă Executivul își onorează promisiunile; ar fi și mai bine dacă ar fi și bani pentru salarii decente, pentru pensii, pentru plata datoriilor externe, pentru medicamente în spitale, dar… nu prea sunt.
De încasat nu se prea încasează, de furat se fură cu portbagajul mașinii, autorii sunt „scăpați“ și își văd liniștit de viață și de prădăciune prin Italia, Grecia, Marea Britanie sau prin alte paradisuri fiscale unde nu sunt deranjați de nimeni și de nimic.
Între timp, acasă, salariații protestează, pensionarii așteaptă „mila guvernului“ după o viață de muncă, iar politicienii ridică neputincioși din umeri, asemeni întâiului „călător“ al țării: „Atât s-a putut“.
Dan AGACHE
