26.5 C
Reșița
duminică, 14 septembrie 25

Val de controale derulate de ITM Caraș-Severin! S-a lăsat cu amenzi de peste 180.000 de lei

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Caraș-Severin a desfășurat în luna august 160 de controale, vizând respectarea normelor legale privind relațiile de muncă și securitatea la locul de muncă. În urma verificărilor, inspectorii au descoperit numeroase nereguli, aplicând sancțiuni contravenționale în valoare totală de 183.000 de lei.

Una dintre cele mai grave probleme identificate a fost munca nedeclarată. Șapte persoane au fost depistate lucrând „la negru” la cinci angajatori din domenii precum transport persoane (taxi), fabricarea pâinii și restaurante.

Pe lângă munca la negru, ITM a constatat și alte deficiențe majore, pentru care a impus 217 măsuri obligatorii de remediere. Printre neregulile depistate se numără:

  • Neplata la timp a salariilor și lipsa dovezilor de plată
  • Nerespectarea procedurilor de negociere colectivă pentru contractele de muncă
  • Neemiterea adeverințelor de vechime la cererea angajaților
  • Neluarea măsurilor de siguranță pentru stabilitatea haldelor de steril
  • Lipsa controalelor medicale periodice
  • Neacordarea echipamentului de protecție individuală pentru muncitorii care lucrează la înălțime
  • Folosirea de echipamente nesigure, cum ar fi un lift neconsolidat pentru transportul materialelor de construcții

De asemenea, în cursul lunii august, angajatorii din Caraș-Severin au raportat cinci evenimente care au dus la incapacitate temporară de muncă. Conform inspectorului șef Iancu Panduru, cercetările sunt în desfășurare pentru a stabili dacă aceste cazuri se încadrează în categoria accidentelor de muncă.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei