Valea Bistrei şi gugulanii ei

vb

Valea Bistrei şi gugulanii ei

Volumul ,,Valea Bistrei – studii şi comunicări’’ a apărut recent ca o urmare firească şi necesară a simpozionului ,,Gugulanii – identitate istorică, geografică, etnografică şi culturală’’ desfăşurat în vara lui 2013 la Liceul Bănăţean Oţelu Roşu,  într-o ediţie îngrijită de profesorul Ion Cubin de la unitatea de învăţământ amintită.

Proiectul a fost iniţiat de un grup de intelectuali format din: prof. Rozina Ghiorghioni – Director al Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu şi preşedinte al Despărţământului Astra Oţelu Roşu, CS I dr. Octavian Mândruţ – Universitatea Vasile Goldiş din Arad, dr. Laurenţiu Roşu – Şef Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Caraş-Severin, prof. Tudor Deaconu – director al casei Corpului Didactic Caraş-Severin şi evident profesorul Ion Cubin.

Toate lucrările celor care au participat la Seminarul de la Oţelu Roşu, au fost incluse în acest volum, în speranţa ajutorului pe care îl vor constitui celor ce vor dori să studieze minunata zonă a Văii Bistrei în viitor, acestea putând reprezenta un reper pentru un potenţial studiu.

Între comuncările prezentate în cadrul seminarului ne-au reţinut atenţia, lucrarea ,,Disparităţi teritoriale privind potenţialul religios din culoarul Timiş – Cerna” a prof. Lazăr Anton din Bozovici, ,,Înfăţişarea şi portul geto-dacilor” prezentată de profesorul Lucian Miclău de la Colegiul Naţional Mircea Eliade din Reşiţa, ,,Costumul popular de pe Valea Bistrei” – prof. Rozina Ghiorghioni sau ,,Valea Bistrei într-o reprezentare cartografică renscentistă” a prof. Valentin Sandu de la Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu, fără a submina câtuşi de puţin valoarea celorlalte lucrări înscrise în volumul de faţă.

 Despre acest prim volum de studii şi comunicări al Văii Bistrei, în care gugulanii cu obiceiurile, tradiţiile şi ţinutul lor au  parte de un studiu aprofundat, profesorul Ion Cubin ne-a declarat:

ioan-cubin

Sergiu Taban

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei