Valentin Armașu: „Aceiași șefi de 30 de ani, aceleași partide, aceleași calcule și promisiuni de schimbare”  

modelmic

53 de filiale a înființat Partidul Ecologist din România în Caraș-Severin, de la momentul în care s-au pus bazele organizației județene, anunță Valentin Armașu. Conform președintelui PER Caraș-Severin, partidul nu va avea candidați la alegerile locale în toate aceste localități, scopul membrilor filialei fiind în primul rând schimbarea mentalității cetățenilor și nu neapărat obținerea de funcții sau de poziții de primari și consilieri.

Aceiași șefi de 30 de ani, aceleași partide, aceleași calcule și promisiuni de schimbare. Păi care schimbare, că sunt aceiași oameni. O să vedeți listele noastre de consilieri locali, nu am nași, nu am fini și așa mai departe pe aceste liste, lucrul acesta la noi nu va exista.

PER nu își negociază candidații, nu mi se pare corect să avem alianțe, deja punem vicepreședinți, președinți, când noi nu avem votul cetățenilor. Constat că în politică este mai urât decât în mediul de afaceri.

Înțelegerile între partide este normal să se facă după alegeri. Cu cât avem. Dacă avem 1% nu mai facem nicio înțelegere, că atât ne este valoarea, dar așa este corect”, a afirmat Armașu în cadrul unei conferințe de presă susținută vineri la Reșița.

Președintele PER Caraș-Severin s-a declarat un om al faptelor, care va spune întotdeauna adevărul și a promis că vor apărea multe surprize înainte de alegerile din septembrie. Valentin Armașu a venit și cu o provocare pentru președinții celorlalte formațiuni politice din județ: o conferință de presă comună, în cadrul căreia să fie prezentate proiectele de dezvoltare ale județului.

De ce nu facem o conferință de presă unde să vină liderii partidelor politice și să spunem ce facem în următorii patru ani pentru acest județ? Împreună. Pentru că până la urmă noi hotărâm ce se face în județ. O gașcă de câțiva oameni hotărăsc destinele tuturor. Eu nu am o problemă să stau față în față cu dânșii. În afară de Oțelu și Reșița, eu nu prea văd ce mișcă în acest județ”, a adăugat Armașu.

Citește și Valentin Armașu: „Inaugurarea deponeului de la Lupac, praf în ochii alegătorilor”! Cât vor plăti de fapt cetățenii pentru colectarea gunoiului?

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

http-reper24-ro