Christian Biolănescu, un bănățean cu origini în orașul Bocșa, se află în aceste zile în Argentina, într-o expediție la care participă alături de alți 10 pasionați și temerari alpiniști, în drumul său spre cucerirea vârfului Aconcagua, aflat la o altitudine de 6962 de metri.
Dornic să își depășească mereu limitele, activat mereu de provocări, Bio, așa cum îl cunosc apropiații, este un împătimit al sportului, pe care îl practică încă din perioada în care era elev în clasele primare în orașul său natal, Bocșa.
Desigur, o să întrebați, de ce a ales Christian, cel care practică alpinismul de 4 ani, o ascensiune pe Aconcagua?
Pentru că, din câte mi-a explicat, „Cerro Aconcagua“ este cel mai înalt vârf din America de Sud și unul dintre cele 7 faimoase vârfuri ale planetei, intitulate generic „Seven Summits“.
Aconcagua ar fi al treilea vârf cucerit de Bio, după ce reușit să ajungă pe acoperișul Africii – pe Kilimanjaro, pe vârful Elbrus, cel mai înalt vârf din Europa.
Escalada spre vârful Aconcagua mai înseamnă și explorarea frumuseților pampasului argentinian, iar ruta urmată de cei 11 alpiniști este una clasică:
Guardaparque – Horcones 2950m – tabara Confluencia –
Plaza Francia 4.000m.- Plaza de Mulas – tabara Nido de Condores –
Tabara Colera 5.900m – Cerro Aconcagua 6962m.
La momentul la care am dialogat cu Christian Biolănescu, acesta se afla în zona de aclimatizare la altitudinea de 5500 de metri!
Le urăm mult succes lui Bio și tuturor celor implicați în această expediție de cucerire a vârfului Aconcagua, cel mai înalt vârf din America și reîntoarcerea cu bine acasă, în Banat!
Sergiu TABAN


















