28.7 C
Reșița
vineri, 12 august 22

Vederi de la Bărbosu, satul părăsit la care se întorc descendenții!

 

Ne-am deplasat deunăzi spre localitatea Bărbosu, unul din satele comunei Ramna, aşezat în nord-vestul judeţului Caraș-Severin, undeva la peste 40 km distanţă de municipiul Reşiţa şi la circa 20 de kilometri distanţă de orașul Bocşa.

Auzisem despre epurarea gândită pas cu pas de regimul comunist de dinainte de 89, atunci când locuitorii de la Bărbosu au fost lăsați fără drumuri, fără utilități, fără mijloace de transport în comun, fără de sprijinul autorităților. Experimentul a reușit… Mai cu seamă cu cât unul dintre primarii de cursă lungă de după 90 ai comunei Ramna, pare,prin tot ceea ce a derulat, că a încurajat fenomenul. Nu, nu o să-i dăm nume acestui personaj care nu merită ca filele istoriei să-l cuprindă într-însele.

spot_img

Astăzi, la Bărbosu, mai poți număra în jur de 15 gospodării, cu 30 de cetățeni și doi copii. Rar mai apare cineva pe uliță sau la vreo poartă, iar atunci când acest lucru se întâmplă e ca o nălucă apărută de undeva dintr-o cu totul altă lume. Familii întregi, tineri fără o perspectivă certă, cu copii dar și bătrâni, cei mai mulți dintre locuitorii pe care i-a avut satul au fost determinați să-și lase gospodăriile de la Bărbosu iar în anii 60-70 au luat drumul pribegiei și s-au stabilit la Bocșa, oraș industrial, aflat în plină ascensiune în acei ani.

E un sentiment al tristeții ce înconjoară astăzi satul aproape părăsit. Părăsit și nu prea, aici e o dilemă. Pentru că mulți dintre cei care au originile la Bărbosu încep să se reîntoarcă acasă, în locurile părăsite cu durere în suflet de „ai bătrâni“. Unii își curăță pășunile și se gândesc la posibile afaceri în spectrul agriculturii, pentru că terenul e propice pentru aceste preocupări, alții vor să-și repare casele bătrânești, alții le-ar reabilita dar nu mai au ce iar alți descendenți își fac case de vacanță sau proiectează ridicarea unor pensiuni în locurile natale ale părinților și bunicilor.

Primarul comunei Ramna, Magdalena Ciurea, ne-a vorbit recent cu emoție despre păstrarea spiritualității, a obiceiurilor și a cultelor în satul Bărbosu:

Bărbosu are o istorie aparte. Pentru mine încă de copil, Bărbosu m-a fascinat. 

Mai mulți cetățeni din Bărbosu care au plecat în masă la Bocșa, din cauza lipsei infrastructurii, încă de pe vremea comunismului, au hotărât să renoveze din donații acea biserică, și eu am ajutat cu ceea ce a fost în exterior: cu gard, betoane, curtea, plus că le-am dat în folosință, pe timp de 15 ani, suprafața de teren unde este construită biserica, terenul fiind al primăriei, dar și sprijin pentru biserica greco-catolică unde au zugrăvit exteriorul bisericii. 

Am sprijinit în anul 2021 bisericile, pe cea de la Ramna, Biserica Baptistă de la Valeapai, Biserica Baptistă de la Bărbosu, pentru că anul trecut, în 2021, pe data de 22 august, a fost chiar un eveniment cu totul special,  „Rededicarea Bisericii Baptiste din Bărbosu”, la care au ținut să vină din toate zările cei care au copilărit sau au trăit pe aceste meleaguri. 

Trebuie să vă spun că îmi dau tot interesul pentru refacerea infrastructurii de la Valeapai la Bărbosu și de la Ramna la Bărbosu, pentru că istoria bărboșenilor mă obligă. Aici aveau loc cele mai frumoase rugi, aici s-au copt cele mai bune fructe din zona noastră iar răchia cea mai bună era ce de la Bărbosu. Am promis că nu am să las Bărbosu să moară și nu mă voi abate de la ce ampromis”, spune răspicat primarul comunei Ramna. Magdalena Ciurea, despre ale cărei proiecte legate de Bărbosu vom mai vorbi la Reper 24.

Există, așadar, încă sevă și viață în acest pământ al Banatului de Munte, există încă oameni cu suflet nobil, există acea doză de încredere divină în sufletul puținilor credincioși, căci nu s-a scris ziua de pe urmă la Bărbosu.

Mai este o speranță, ce nu trebuie lăsată să moară!

Sergiu TABAN

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei