Este vorba de proprietarii, dar și pasionații de mașini electrice, care și-au dat astăzi întâlnire în centrul municipiului de pe Bârzava pentru a marca cinci ani de ElectRoMania și implicit progresul mobilității electrice în România. Un eveniment de la care nu a lipsit primarul Ioan Popa, și el mândrul posesor al unui autoturism electric, dar și un declarat susținător al viitorului verde al municipiului Reșița.
O direcție pe care se pune tot mai mult accent în ultima perioadă la Reșița, unde s-a investit, printre altele, în proiectul de reintroducere al tramvaiului, achiziția de autobuze electrice și amenajarea de stații de încărcare electrice. De altfel, posesorii de mașini electrice vor avea pe viitor mult mai multe stații disponibile la Reșița, administrația locală având în derulare un proiect pe PNRR pentru realizarea altor 45 de astfel de stații pe lângă cele deja existente pe raza orașului, a precizat edilul reșițean, care a vorbit cu ocazia întâlnirii din centrul Reșiței și de avantajele mașinilor electrice
„Primăria Reșița are 23 de mașini electrice la ora asta și suntem foarte fericiți pentru că acolo unde ai distanțe mici, cu siguranță este un plus extraordinar de mare. În afară de reducerea emisiilor de carbon, este vorba de costurile de întreținere, de mentenanță pe parcursul exploatării. Diferența între motoarele termice și cele electrice este enormă. Dacă la un motor termic vorbim de pistoane, de injecție, de turbine, de ulei, filtru de aer și de toate poveștile acestea ce trebuie schimbate, la mașina electrică ai unul sau două motoare electrice, atât. Nu trebuie să mergi toată ziua la service pentru că nu ai pentru ce. Este mult mai simplu. Legat de eficiență, nu există motor mai performant decât motorul electric. Cel mai bun raport între puterea motorului și eficiența lui este la motorul electric.
Evident că sunt și dezavantaje, legate de autonomie, dar pe măsura trecerii timpului am observat că autonomia tot crește. S-a ajuns chiar și la mașini care au autonomie 1.000 de km. O altă chestiune pe care vreau să o abordez este legată de negativiștii care contestă aceste mașini. Facem o paralelă cu ce s-a întâmplat acum 100 și ceva de ani când au apărut motoarele termice, când se spunea că dacă mergi cu viteză mai mare de nu știu câți km la ora, o să mori. Când s-a trecut de la cal la mașină. Nu ai soluții să dezvolți tehnologie electrică dacă nu faci exercițiu. Este un lucru care se întâmplă la nivel mondial astăzi și asta va duce cu siguranță la un progres”, a afirmat Ioan Popa.
În Reșița sunt la ora actuală peste 160 de mașini electrice. Iar edilul reșițean este optimist că numărul acestora va crește în viitor. Poate și cu ajutorul unor acțiuni de promovare a acestora, cum a fost cea derulată astăzi în centru. Un eveniment organizat de echipa Electromobilitate. Este vorba practic de un proiect derulat la nivel național, care își propune să îi aducă alături pe toți cei interesați de mobilitatea electrică, prin organizarea unor evenimente care le oferă celor interesați, dar încă indeciși posibilitatea de se informa direct de la proprietarii de mașini electrice tot ce presupune achiziționarea unui astfel de autoturism.
„Proiectul a început în 2018, eram o mână de oameni, cu două mașini electrice, iar acum a ajuns la peste 50 de participanți activi, care trimit date în fiecare lună. Am depășit 3 milioane de km monitorizați săptămânal, avem foarte multe date despre utilizatori, despre cum folosesc aceștia mașinile electrice și organizăm aceste evenimente prin care dorim să promovăm și vrem să credem că avem și noi o mică parte în evoluția parcului auto de mașini electrice din România. În 2018, erau sub 1.000 de mașini înmatriculate pe piața din România, iar acum sunt peste 40.000. Deci a crescut exponențial, iar tendința este de creștere”, a precizat Tudor Marchiș, reprezentantul organizatorilor.
Evenimentul de la Reșița a fost organizat în colaborare cu administrația locală și cu centrul universitate UBB. Expoziția și discuțiile din centrul Reșiței au fost urmate de un tur al orașului, după care caravana electrică s-a îndreptat spre Văliug și Brebu Nou.
Karina TINCUL
Pentru cei care au ramas fara curent la Brebu Nou Primaria a dus acolo un generator de curent pe motorina!
Ca sa fie Verde!!!
În cursul acestei săptămâni o mașină electrică a provocat, din cauza penei „prostului”, un ambuteiaj de 2 km. Mașina, săraca, n-are nicio vină… dar coroborat cu mersul pe o singură bandă (marcă înregistrată)… Onorata redacție ne poate relata ceva? Mai ales că s-a întâmplat în vecinătatea sediului… sau poate că nu a fost reper(abil)? 🤓
…spre informarea „oportunistului”din fruntea „epavei”,primaria nu are 23 de masini electrice…are 22 de bucati ..una este concesionata de catre un „cineva”din angajatii „epavei”.se gaseste tot timpul in parcarea Republicii 1-Muncii 1 (CS-58-PMR).”Iubitorule de verde”,cand te-ai uitat ultima data pe asfalt unde stau taxi-urile parcate ,prin parcari,prin „zone mai ascunse”,sa vezi numai pete, balti de uleiuri,combustibil?Agregatele primariei care se ocupa de finalizarea aberatiei de proiect,stau cu motoarele pornite sub geamurile platitorilor de taxe si nici un sef laudat de pe teren nu intervine?Nu te mai obosi cu manifestatii fara rost..vei castiga alegerile…numarul iubitorilor de „banci si o galeata de pamant”sunt suficienti,cei care nu au trecut de „bariera Calnicului” sau de intersectia de la Soceni sunt suficienti si ei, ca si cei care au IQ pana la genunchiul broastei care vad in „oportunist”,minunea coborata pe Pamant…
Excelent!Mai bine să-i înjuri pe toți de mamă decât să îi pui să gândească logic. Angajații PMR =PILE, MONTE, REBUTURI!