14.8 C
Reșița
duminică, 12 octombrie 25

Vești bune pentru domeniul turistic Semenic!

Primarul Ioan Popa vine cu vești bune de la București: proiectul de dezvoltare a arealului turistic Semenic a primit aviz pozitiv din partea Comisiei tehnico-economice a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Nimic nu mai stă acum în calea semnării contractului de finanțare a proiectului derulat în parteneriat de Primăria Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Văliug.

„Am fost să susțin proiectul de dezvoltare turistică Semenic, faimoasa gondolă, pârtii de schi, zone de downhill, parc de aventură, activități de vară, tiroliană, bob de vară. Au fost trei proiecte prezentate în fața comisiei, al nostru, un proiect de port turistic la Călărași și un proiect de la Borsec. Comisia a fost foarte încântată de ceea ce am prezentat, nu au existat întrebări suplimentare care să fie demne de menționat aici. Avem acceptul comisiei tehnico-economice, deci avem avizul lor. Este ultimul pas necesar înainte de semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Mulțumesc celor care ne-au sprijinit în tot acest demers. Trebuie să menționez faptul că la Ministerul Economiei, ministru este Ștefan Oprea, de la PSD. Am avut toată deschiderea dânșilor. Sunt convins că proiectul se va derula în bune condiții și vom duce obiectivul la bun sfârșit”, a precizat primarul Ioan Popa.

Valoarea proiectului se ridică undeva la 42 de milioane de euro (cu tot cu TVA), fiind semnat deja contractul de proiectare și execuție, după cum amintește edilul reșițean:

„Noi am semnat deja contractul de lucrări, este o asociere între firma Leitner, care este una din cele două firme care montează instalații de transport pa cablu în lume, Supersnow Polonia, o firmă de construcții din Bistrița Năsăud, Dimex, iar proiectarea se face de o firmă din Bistrița Năsăud, se numește Arhicris. Lucrurile merg bine, se lucrează la proiectul tehnic. Au fost ceva îngrijorări că nu era încă semnat contractul de finanțare cu Ministerul, pentru că noi am stat în dubii dacă vom merge cu ADR-ul și cu fonduri europene, dar acolo erau 40% finanțări, fiind un proiect care generează venituri, iar aici finanțarea este de 70%. Suntem pe drumul cel bun și aici”.

În ceea ce privește asigurarea restului de 30% din finanțare, Primăria Reșița, care este lider de proiect, analizează mai multe variante: luarea unui credit bancar sau a unui credit sindicalizat împreună cu Consiliul Județean și Primăria Văliug sau chiar obținerea unui finanțări prin ADR Vest.

„Avem timp să gândim mai departe. S-ar putea să luăm o parte din cei 30% tot de la ADR, pentru că nu se finanțează de către Minister activitățile de vară și atunci s-ar putea să luăm de acolo o parte din sumă și astfel cofinanțarea să fie mai mică. Este un proiect care va genera între 2,5 și 3,5 milioane de euro profit pe an, în principiu un proiect care poate fi dus pentru că amortizarea proiectului se face într-o perioadă scurtă, 4-5 ani”, a mai adăugat Ioan Popa.

 

Karina TINCUL

2 COMENTARII

  1. Dacă s- ar preocupa domnul primar de căutarea unor investitori serioși măcar jumătate de cât se ocupă de Domeniul schiabil, am avea si noi o fabrică ca Nokian cum e la Oradea, că tot vrea să copieze modelul Birta/ Bolojan.

  2. Vești bune pentru interesul schiabil personal al premarelui. Adică în care sens al cuvântului?Se fac filme xxx sau suntem toți foarte proști?Să mă c…c în domeniul schiabil, companii și multe locuri de muncă diversificate, calificate în special nu schiabil și alte rahaturi ale premarelui droghi Rommel. Hai mai taie din ele dăle dreacu!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei