Elevii din Caraș-Severin care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu și nu beneficiază de servicii de transport public vor primi o sumă mai mare pentru deplasarea la școală. Consiliul Județean a aprobat, pentru anul școlar 2026 – 2027, o valoare de 0,88 lei pe kilometru.
Una dintre hotărârile adoptate în ședința ordinară din 24 august a Consiliului Județean Caraș-Severin vine în sprijinul elevilor care fac naveta pentru a ajunge la școală.
Consilierii județeni au aprobat valoarea unitară pe kilometru și suma forfetară aferentă elevilor care sunt școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu și care nu beneficiază de servicii de transport.
Pentru anul școlar 2026 – 2027, valoarea aprobată este de 0,88 lei/kilometru.
Suma reprezintă o creștere față de valoarea anterioară, care era de 0,61 lei/kilometru.
Cine beneficiază de bani?
Măsura se adresează elevilor care trebuie să se deplaseze la o unitate de învățământ din altă localitate și care nu au la dispoziție servicii de transport public care să le permită efectuarea navetei.
„Elevii care nu beneficiază de transport public în comun și care fac naveta la o unitate de învățământ din, nu din localitatea din care provin, vor beneficia de acești bani”, a explicat președintele CJ Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.
Valoarea aprobată se aplică pentru distanțe cuprinse între 1 și 50 de kilometri, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Sprijin pentru familiile care suportă costurile navetei
Majorarea cuantumului vine într-un context în care naveta zilnică reprezintă o cheltuială importantă pentru familiile elevilor din mediul rural sau din localitățile care nu dispun de suficiente opțiuni de transport.
Decizia Consiliului Județean urmărește să asigure un sprijin financiar mai consistent pentru elevii care trebuie să parcurgă zilnic distanța dintre localitatea de domiciliu și cea în care se află unitatea de învățământ.
Hotărârea privind transportul elevilor face parte din pachetul celor 15 proiecte aflate pe ordinea de zi a celei mai recente ședințe ordinare organizate în palatul administrativ, toate fiind adoptate în unanimitate de consilierii județeni prezenți.
Sergiu TABAN



















