Veteranii de război din teatrele de operații, consultări la MApN privind drepturile militarilor!

veterani

La invitația Col.Dr. Claudiu Toma – Șeful Direcției pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului din MApN, delegația Ordinului Militar al Veteranilor compusă din Col.(r) Dr.Vasile Vreme – președintele Ordinului și Manuel Vlăduț – prim-vicepreședinte, a participat la sediul Direcției, la o întâlnire de lucru unde au fost prezentate aspecte din activitatea asociației, activități în derulare și de perspectivă, precum și propuneri referitoare la menținerea unui climat de cooperare dintre Ordinul Militar al Veteranilor și structurile MApN.

Ordinul Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații a fost înființat la 13 februarie 2019 la Medgidia, prin hotărâre judecătorească și prin voința a câtorva militari, veterani ai teatrelor de operații din Kosovo, Afghanistan și Irak. Organizația s-a format inițial în jurul unui nucleu compus din militari rezerviști, dar și activi din Brigada 9 Mecanizată ,,Mărășești” din județul Constanța, pentru ca apoi să se extindă și la nivel național, printre reprezentanții săi din mai multe județe.

În prezent,  Ordinul Militar al Veteranilor numără aproximativ 300 de membri, veterani ai teatrelor de operații activi și rezerviști. Organizația a fost creată încă de la început, cu scopul de a reuni și de a reprezenta militarii care au executat misiuni în teatrele de operații externe, dar și de a milita și a promova imaginea Armatei României, onoarea și demnitatea militară, tradițiile de luptă și istorice ale militarilor români.

Recent, OMV a stabilit contacte și colaborări cu primării, consilii județene și parlamentari români, cu federația europeană a asociațiilor de militari – EUROMIL, în vederea susținerii activităților viitoare. A purtat inclusiv corespondență cu Ministerul Apărării Naționale și Avocatul Poporului, prin care a sesizat unele încălcări ale drepturilor militarilor activi și rezerviști. Ca exemplu, în urma demersului OMV, Avocatul Poporului a trimis către Curtea Constituțională, excepția de neconstituționalitate a interzicerii dreptului militarilor activi, de a se organiza în sindicate.

Prin aceste activitãţi, desfãşurate în deplin respect faţã de lege, se urmãrește permanent cultivarea şi dezvoltarea nobilului sentiment de apartenenţă a militarilor veterani la elita Armatei României, de patriotism şi de cult al eroilor neamului românesc, se precizează într-un comunicat al Ordinului Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații.

 

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei