(VIDEO) Femeie bătută cu pumnii, picioarele și cu un scaun, într-o agenție de pariuri sportive din Anina!

fm

Imagini video cu un bărbat ce lovește cu pumnii, picioarele și cu un scaun o femeie într-o sală a unei agenții de pariuri sportive din Anina au fost făcute publice de către un site de știri din județul Timiș.

Scenele surprinse de camera se supraveghere din incinta agenției arată cum bărbatul agresiv se năpustește asupra femeii de 33 de ani și începe să o lovească în repetate rânduri, fără ca cei de față să intervină. În cele din urmă, în sala unde are loc agresiunea fizică apar pe rând doi agenți de poliție care reușesc să o salvează pe femeie din mâinile bătăușului.

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Anina au fost sesizați de către o femeie despre faptul că a fost lovită de un bărbat în incinta unei agenții de pariuri sportive de pe raza orașului.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii care s-au deplasat de urgență la fața locului, s-a stabilit că bărbatul de 35 de ani ar fi agresat-o fizic pe victimă, lovind-o cu pumnii și picioarele și cu un obiect de mobilier.

Victima, în vârstă de 33 de ani, a fost preluată de un echipaj al Ambulanței și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și tragerii la răspundere penală a persoanei vinovate”, precizează IPJ Caraș-Severin.

În imagini se poate vedea cum bătăușul este recalcitrant și agresiv chiar și cu polițiștii, singurul care îl mai domolește pe agresor fiind un localnic prezent în agenția de pariuri sportive.

Jurnaliștii de la Vocea Timișului au ținut să evidențieze faptul că niciuna din persoanele prezente în agenția de pariuri sportive în momentul conflictului nu purta masca, nici măcar cei doi polițiști care au intervenit în acest caz.

Ca urmare a articolului ușor ironic scris de jurnaliștii din Timiș, la adresa nerespectării uneia dintre măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului de către cei doi oameni ai legii din Anina, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin informează că a dispus verificări cu privire la modul de acțiune al polițiștilor în acest caz.

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Maria

    Toate acele persoane care erau înăuntru se numesc lași,au fugit și au lăsat-o singura pe acea femeie,ar trebuii și acei lași pedepsiti

    Raspunde
  2. Drill

    Românii în general sunt o nație de lași, papagali și bătuți în cap, nu înțeleg ce înseamnă să îți ajuți aproapele, m-ai ales că e vorba de o femeie. Bărbații lui pește prăjit cu barbă și mustață de cocălar,pantaloni de parașutist facebook și smartphone. Generația tipică Fritz și Bulai.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei