Municipiul Ploiești a fost gazdă, în această săptămână, pentru Adunarea Generală Extraordinară a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România – UNJCR, manifestare la care a luat parte activ și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.
Teme importante la UNJCR pentru viitorul dezvoltării infrastructurii județelor din România
Două teme importante pentru bugetul judeţean au atras atenția la reuniunea UNCJR, pe marginea cărora a punctat și președintele Hurduzeu.
„În primul rând, finanţarea activităţii de asistenţă socială. Aşa cum am spus şi la cea mai recentă şedinţă de CJ, încă vrem să vedem cum vor veni banii pentru a asigura necesarul pentru salarii. În al doilea rând, este de interes felul în care au evoluat cotele din impozitul pe venit anul acesta faţă de anul trecut“, a declarat președintele Silviu Hurduzeu.
Președintele Silviu Hurduzeu, în dialog deschis cu prezidențiabilul Crin Antonescu!
În a doua zi a Adunării Generale Extraordinare a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, au onorat prin prezenţa lor Premierul României, Marcel Ciolacu, viitorul Preşedinte al României, Crin Antonescu, Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, şi preşedintele UDMR, Hunor Kelemen.
Despre întâlnirea cu personalitățile la vârf ale politicii și administrației actuale din România, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a ținut să precizeze:
„Aşa cum am şi spus, este foarte bine că au venit împreună să discutăm despre problemele administraţiilor locale judeţene şi despre o mai eficientă conlucrare între puterea executivă şi administraţia locală. Astfel de întâlniri în care să fim toţi la masă sunt importante pentru buna funcţionare a instituţiilor statului.
Nevoile de finanţare pentru proiectele de infrastructură sunt foarte mari. Birocraţia este încă la un nivel ridicat. De multe ori, dialogul firesc între centru şi teritoriu se blochează. După discuţiile pe care le-am purtat, sunt cât se poate de optimist că, odată depăşite alegerile prezidenţiale, vom intra într-o epocă nouă, mai bună pentru cetăţeni.
Am profitat de ocazie pentru a-l invita pe Crin Antonescu în Caraş-Severin într-un viitor apropiat. Vreau să vadă cu ochii lui frumuseţea şi potenţialul acestor locuri. Vreau să-i cunoască pe locuitorii Banatului Montan, care sunt oameni primitori şi de toată isprava. Vreau să înţeleagă că avem nevoie de sprijin şi că, dacă îl vom obţine, putem fi unul dintre motoarele principale ale Vestului României“, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Sergiu TABAN














Hurduzeu,ia-l pe Antonescu si plecati acasa.
Nu sunteti buni de nimic!
Ăștia visează deja ca Alcohol este deja președinte?????? Mi-a e milă de ei….::))))
Doamne fere să devină Căcărău președinte…
”Vreau să vadă cu ochii lui frumuseţea şi potenţialul acestor locuri.”
–
Adică să le vadă ”dublu”?
Hâc!