Vizită diplomatică la Reșița: noi oportunități de colaborare economică și culturală cu Vietnamul

Reșița a fost gazda unei întâlniri diplomatice importante, ce marchează un nou pas în consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Vietnam. În calitate de vicepreședinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Socialistă Vietnam, parlamentarul Andrei Plujar a primit vizita Excelenței Sale Le Vinh Thang, Ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România, însoțit de consulul Nguyen Manh Hung.

Întâlnirea, desfășurată într-un cadru deschis și constructiv, a avut ca obiectiv principal dezvoltarea relațiilor economice și instituționale între comunitatea locală și partenerii vietnamezi. La discuții a participat și Vien Pavel Pham Huy, reprezentant al Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului din cadrul Primăriei Reșița.

Printre principalele teme abordate s-a numărat diplomația parlamentară, fiind subliniată necesitatea consolidării dialogului și cooperării la nivel legislativ și administrativ. De asemenea, oficialii vietnamezi și-au exprimat interesul pentru investiții în turismul balnear din județul Caraș-Severin, văzut ca un sector cu potențial ridicat de dezvoltare.

Un alt punct important al discuțiilor a fost cooperarea în domeniul agricol. Partenerii vietnamezi au manifestat un interes crescut pentru importul de cereale din România, dar și pentru extinderea schimburilor comerciale. În acest context, a fost adusă în discuție și posibilitatea exportului de carne de pui românească în Vietnam, produs apreciat pentru standardele sale de calitate.

Aspectele sociale nu au fost neglijate, fiind analizată situația lucrătorilor vietnamezi din zonă și necesitatea asigurării unui climat favorabil integrării acestora în comunitatea locală. Totodată, s-a pus accent pe importanța schimburilor culturale și educaționale, considerate esențiale pentru consolidarea relațiilor pe termen lung.

Vizita oficială reconfirmă relațiile solide dintre cele două state și deschide perspective concrete de colaborare economică și culturală pentru regiune. După cum a subliniat parlamentarul Andrei Plujar, dialogul și cooperarea rămân cheia dezvoltării unor parteneriate durabile între România și Vietnam.

Lorena POENARU 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei