Ziua Mondială a Animalelor, celebrată de polițiștii cărășeni prin misiuni de conștientizare!

În fiecare an, pe 4 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Animalelor, o zi în care se acționează pentru drepturile animalelor și bunăstarea lor.

Cu această ocazie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat activități de informare a cetățenilor din localitățile Oravița, Răcășdia și Greoni, privind conștientizarea importanței sterilizării, microcipării și acordării asistenței sanitar- veterinare animalelor.

„Misiunea cea mai importantă a acestei sărbători este ca, prin educație și conștientizare, lumea în care trăim să devină un loc mai prietenos pentru animale.

Animalele sunt influențate de acțiunile noastre iar responsabilizarea față de toate necuvântătoarele este absolut necesară”, a precizat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Totodată au fost împărțite pliante prin care oamenii sunt informați asupra obligațiilor pe care le au deținătorii de animale, precum și sancțiunile prevăzute pentru cei care comit orice act de cruzime sau violență împotriva animalelor.

Lorena POENARU

1 COMENTARIU

  1. „Misiunea cea mai importantă a acestei sărbători este ca, prin educație și conștientizare, lumea în care trăim să devină un loc mai prietenos pentru animale.”

    Cine pretinde că ar deține /distribui această ”educație” (și conștientizare), actualii milițieni ziși polițiști 🙂

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei