În perioada 11–13 octombrie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin marchează Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, o zi dedicată conștientizării importanței prevenirii și pregătirii în fața situațiilor de urgență.
Sub deviza „Împreună pentru un viitor mai sigur”, pompierii cărășeni au pregătit o serie de activități educative și demonstrative menite să apropie comunitatea de misiunile zilnice ale salvatorilor.
În intervalul 11–13 octombrie, între orele 10:00–14:00, toate subunitățile ISU Caraș-Severin își vor deschide porțile pentru vizitatori. Cei mici, dar și adulții interesați, vor putea descoperi îndeaproape tehnica de intervenție, autospecialele și echipamentele folosite de pompieri în misiunile de salvare. Activitatea își propune să îi familiarizeze pe copii cu rolul pompierilor și să le insufle valori precum curajul, responsabilitatea și solidaritatea.
În aceeași perioadă, inspectorii de prevenire vor desfășura acțiuni de control și de informare în mai multe localități din județ, oferind materiale educative și sfaturi utile despre cum se pot preveni incendiile, inundațiile sau alte tipuri de dezastre.
Ziua de luni, 13 octombrie, va fi dedicată activităților educative în unitățile de învățământ. Pompierii vor organiza lecții interactive și exerciții de evacuare, prin care elevii și cadrele didactice vor învăța cum să reacționeze corect înainte, în timpul și după producerea unui eveniment de urgență.
Reprezentanții ISU Caraș-Severin subliniază că cetățenii sunt parteneri esențiali în procesul de gestionare a situațiilor de urgență. „Responsabilitatea, spiritul comunitar și respectul față de mediul înconjurător sunt cheia unui viitor mai sigur pentru toți”, au transmis salvatorii cărășeni.
ISU Caraș-Severin îi invită pe toți cei interesați să participe la activitățile dedicate acestei zile speciale: „Vă așteptăm alături de noi să învățăm împreună cum să fim pregătiți în fața dezastrelor!
Lorena POENARU