Vara aceasta a fost una pe cât de plină, pe atât de inedită pentru Teatrul de Vest Reșița, care a participat la trei festivaluri și la toate trei prezența a fost în premieră. Prima participare a fost la Festivalul Atelier de la Baia Mare, unde teatrul reșițean s-a prezentat cu spectacolul AMKA, de Remus Octavian Câmpean, dar și la Festivalul Babel găzduit de orașul Târgoviște.
„AMKA este spectacolul pe care noi l-am realizat în cadrul proiectului câștigat la AFCM în toamna trecută. Apoi am participat pentru prima oară în istoria teatrului și la Festivalul Babel de la Târgoviște, un festival internațional de anvergură unde ne-am dus cu spectacolul „Don Juan”, a lui Moliere, în regia lui Mihai Constantin Ranin”, a declarat directorul Teatrului de Vest Reșița, Florin Ionescu.
Cea mai mare performanță a teatrului reșițean a fost participarea la Festivalul de la Avignon, unde s-au prezentat 1.000 de trupe din întreaga lume.
„În vară am reușit să participăm la cel mai mare festival internațional din lume, festival târg, Festivalul de la Avignon. Noi am jucat în perioada 16-30 iulie, în fiecare zi, cu o singură zi de relax în ziua de 25.
În caietul de festival al teatrului puteți vedea 1.000 de trupe participante din întreaga lume, 1.400 de reprezentații, zeci de reprezentații pe zi.
Este cea mai mare performanță a acestui teatru. Sper să nu fie ultima și să mai ieșim la Avignon”, a precizat Florin Ionescu, directorul Teatrului de Vest Reșița.
Spectacolul, jucat de actorii reșițeni în limba franceză pe scena grandiosului festival, a fost „Cu vaporul spre stele” pe textul lui Matei Vișniec. La Festivalul de la Avignon toate spectacolele sunt jucate fie în limba franceză, fie sunt non-verbale deoarece publicul majoritar este vorbitor de limbă franceză.
foto: Culture Trip
Lorena POENARU

















