Există locuri în lumea asta unde timpul nu se măsoară în ore, ci în duminici de fotbal. Există orașe unde identitatea nu e scrisă în acte, ci e cusută pe un tricou roșu-negru. Astăzi, sub umbra furnalelor de altădată, CSM Reșița împlinește un secol de existență. 100 de ani de când inima Banatului Montan a început să bată pentru „Milanul” nostru.
Mai mult decât fotbal, un destin
În 1926, când UDR-ul punea bazele acestui club, nimeni nu bănuia că fotbalul va deveni religia oficială a Reșiței. De la primul fluier pe zgură și iarbă, echipa asta a fost oglinda orașului: dura ca oțelul, dar caldă ca focul din cuptoare.
Reșița nu a fost niciodată echipa răsfățată a sistemelor. A fost echipa muncitorului care venea de la schimbul trei direct la stadion, a copilului care visa cu ochii deschiși la driblingurile de pe „Mircea Chivu” și a bunicului care povestea, cu lacrimi în ochi, despre titlul din ’31 sau despre miracolul din ’54, când „piticii” din divizia secundă au îngenuncheat granzii și au ridicat Cupa.
Valea Domanului: Catedrala din pădure
Cine nu a urcat dealul spre stadion într-o zi de meci nu știe ce înseamnă speranța. Stadionul nostru, „Mircea Chivu”, nu e doar o arenă de beton; e o vatră de amintiri. E locul unde aerul tare de munte se amestecă cu mirosul de iarbă tăiată și cu freamătul tribunei care știe să sufere, dar mai ales să iubească.
Aici au crescut titani. Aici, micul Cristi Chivu învăța alfabetul fotbalului sub privirea tatălui său, Mircea. Aici, Dorinel Munteanu șlefuia precizia care avea să uimească Europa. Reșița a fost mereu mai mică pe hartă, dar uriașă prin spiritul oamenilor care au sfințit acest loc.
Moștenirea celor 100 de ierni
Să fii suporter al Reșiței la centenar nu e despre trofee prăfuite în vitrină. E despre reziliență. Am căzut, ne-am ridicat, am dispărut și am renăscut din propria cenușă, precum metalul topit care ia o formă nouă.
Aceste culori, roșul pasiunii și negrul cărbunelui, reprezintă un jurământ între generații. Este legătura dintre străbunicul care a văzut Reșița campioană și nepotul care astăzi intră pe poarta stadionului cu fularul la gât.
„Reșița nu e doar o echipă. E starea de spirit a unui oraș care refuză să renunțe. La 100 de ani, nu ne uităm doar în spate cu mândrie, ci privim înainte cu încăpățânare. Pentru că atâta timp cât în Valea Domanului se mai aude un strigăt de gol, inima acestui oraș va continua să bată.”
La mulți ani, CSM Reșița! La mulți ani tuturor celor care poartă roșu și negru în suflet! 🔴⚫
Claudiu DOLOT
