Comisia Europeană a efectuat plata pentru prima cerere depusă în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, suma primită de România fiind de 2,6 miliarde de euro, care au intrat deja în conturile țării.
Suma plătită, în valoare de 2,6 miliarde euro (1,8 miliarde euro sub formă de granturi și 0,8 miliarde euro sub formă de împrumuturi, fără prefinanțare) a fost posibilă prin îndeplinirea de către România a celor 14 obiective de etapă aferente tranșei.
„27 octombrie 2022, o zi istorică pentru România. Nu este doar momentul în care se confirmă aprecierea efortului consolidat la nivel guvernamental, ci este dovada că am început drumul spre reforme în domeniile mobilității sustenabile, decarbonizării, educației și sănătății. Investițiile de impact din PNRR au la bază faptul că în recuperarea decalajelor și modernizarea României nimeni nu este lăsat în urmă și că suntem împreună spre transformarea unitară a țării. În acest demers, implicarea premierului Nicolae Ciucă a fost decisivă pentru ca țara noastră să își îndeplinească angajamentele pe care și le-a asumat”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Dan AGACHE

















