…34

Aniversăm sau comemorăm zilele acestea 34 de ani de la evenimentele din Decembrie 89. Au trecut 34 de ani de la o revoluție a poporului român, furată imediat după aceea de cei ce au știut, au vrut și au putut. 34 de ani cu bune și rele și cred că e momentul acum să tragem o linie imaginară și să socotim.

Nu pot să încep inventarul celor 34 de ani fără a aminti de Silviu Brucan; vă mai amintiți de unul dintre profitorii din prima linia a stalinismului? Silviu Brucan declara, sec și disprețuitor, în publicația franceză Le Figaro că românii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a învăța ce este democrația, sintagma „stupid people” pe care „Oracolul de la Dămăroaia” a folosit-o, cu acel prilej, devenind celebră și perpetuându-se, ca atare, până în ziua de azi.

Au trecut, nu 20 ci 34 de ani și încă nu am învățat ce este democrația. Mulți o consideră posibilitatea de a face ce vor și chiar o fac; alții cred că pot fura până nu mai pot și chiar o fac. Cei mai mulți regretă lipsa speranței, a siguranței zilei de mâine, a unui BOB la care să te plângi că nu ai locuință ori că e prea mică.

În schimb, avem multe altele, la care nici nu visam înainte de acel Decembrie 89: avem autostrăzi, dar nu prea sunt legate, avem supermarketuri, dar nu prea mai găsim produse românești; avem copii talentați, dar majoritatea emigrează; avem mai multe spitale, dar și mai mulți oameni bolnavi; avem farmacii la tot pasul, dar în unitățile sanitare pacienții sunt nevoiți să-și cumpere sănătatea; avem mai multe școli și mai puțini elevi; avem mai  mulți dascăli, dar mai puțini educatori.

Avem, avem de toate; de la palate țigănești cu turnulețe, la miliardari de carton, de la WC-uri în fundul curții la Dorei cu nemiluita. Am avut președinți de toate culorile politice; de la comunistul Iliescu la cel ce i se făcuse scârbă – Constantinescu, de la securistul Băsescu la insensibilul călător Iohannis, … avem.

Avem mai mulți săraci, mai mulți analfabeți funcțional, mai mulți hoți în libertate, mai mulți criminali „scăpați“ de Justiție, avem mai multe lacrimi și tot mai puține zâmbete. Avem mai multe biserici și tot mai puțini credincioși, avem mai mulți politicieni și tot mai puțini oameni politici, avem posibilitatea de a alege democratic și tot mai puțini merituoși pentru acele locuri,…avem.

Avem posibilitatea să călătorim și cei mai mulți o fac în Austria la bătrânii lor, în timp ce de ai noștri nu se îngrijește nimeni; ori în Germania, la sparanghel, în timp ce ogoarele noastre stau pârlog, avem….

Avem o istorie recentă, de 34 de ani, și nici nu mai știu câte avem. Știu doar că nu mai avem omenie, nu mai avem cuvânt, nu mai avem cititori, nu mai avem inventatori, nu mai avem aur și petrol și păduri, nu mai avem căi ferate și internate care să nu se dărâme.

Dar suntem liberi; liberi să ne întrebăm pentru ce am ieșit în 89 în stradă; pentru ce zac alții sub pământ pentru îndrăzneala de a cere LIBERTATE; suntem liberi să ne strigăm amarul și în loc de asta, ne scrofăim pe rețelele de socializare.

Dar, ce contează avem acum, după 34 de ani de toate. Întrebarea e: asta am vrut? Spre asta am visat? Doar atât poate nația română? Și dacă nu găsim repede un răspuns, totul va fi, pentru încă un an, pentru încă o generație… DEGEABA.

Dan AGACHE