38 de persoane și-au pierdut viața anul trecut, pe drumurile din Caraș-Severin!

Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin a făcut public raportul de activitate pe anul 2022, raport în care se regăsește și o analiză a dinamicii accidentelor grave de circulaţie petrecute pe soselele din județ pe parcursul anului trecut.

Conform datelor transmise de Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, numărul accidentelor rutiere cu victime înregistrate în 2022 în judeţ este comparativ cu cel din anul 2021: 338 accidente în 2021 și la 337 în 2022. Numărul persoanelor grav rănite în aceste accidente scade și el ușor de la 71 în 2021 la 67 în 2022. De asemenea, scade și numărul răniților ușor, de 401 la 391. Numărul accidentelor grave scade de la 92 la 81, crescând însă numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere de la 37 în 2021 la 38 în 2022.

În ceea ce privește cauzele accidentelor, cel mai des se regăsește nerespectarea regimului legal de viteză – 87 accidente (sub cele două forme, cumulat, viteza neregulamentară şi viteza neadaptată la condițiile de drum), rămâne principala cauză la nivelul județului (la fel ca în 2021), neacordarea priorității vehiculelor – 38 accidente, nerespectarea distanței între vehicule – 35 accidente, dar și indisciplina pietonală – 34 accidente.

 

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. ”raport în care se regăsește și o analiză a dinamicii accidentelor grave de circulaţie … 338 accidente în 2021 și la 337 în 2022 … crescând însă numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere de la 37 în 2021 la 38 în 2022 …”

    Adică 11% dintre victime (37/338 sau 38/337) mor.
    Aviz amatorilor!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei