În acest an, municipiul Caransebeș va avea un buget record, de peste 150 de milioane de lei, în mare parte datorită proiectelor cu finanțare europeană ale căror contracte au fost semnate până în prezent. Bugetul municipiului a fost aprobat de consilierii locali în ultima ședință de plen.
„59% din buget este format din banii proveniți din fonduri europene/guvernamentale, care vor fi cheltuiți în proiecte de renovare energetică, achiziționare aparatură medicală, achiziționarea de mijloace de transport în comun electrice, construirea de stații de încărcare electrică, digitalizare și multe altele. Pe măsură ce se vor semna și alte contracte de finanțare pentru proiectele depuse, bugetul va fi suplimentat“, a afirmat primarul municipiului, Felix Borcean.
Se așteaptă și semnarea contractelor de finanțare pe programul Anghel Saligny, care constau în modernizarea unor străzi și trotuare și pe programul Administrației Fondului pentru Mediu, care constă în creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Dacia, a mai declarat edilul municipiului Caransebeș.
Dan AGACHE


















