5 zile, 37 de controale și zeci de mii de lei amendă pentru …lotrii

Polițiștii cărășeni au acționat la sfârșitul lunii trecute pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale la regimul silvic și piscicol. La acțiuni au participat polițiști de la Compartimentul Combaterea Delictelor Silvice, polițiile municipale și orășenești și ingineri silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara.

În cele 5 zile au fost efectuate 37 de controale, fiind verificate peste 300 de mijloace de transport, 2 depozite de material lemnos, o instalație de debitare a materialului lemnos, precum și un fond forestier. În urma verificărilor au fost aplicate 112 sancțiuni contravenționale, în valoare de 56.350 lei, dintre care 14 pentru încălcarea legislației în domeniul silvic.

Ca măsură complementară au fost confiscați aproape 48 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 6.000 lei și peste 37 kilograme de pește de diferite specii. De asemenea, polițiști din cadrul Poliției Orașului Moldova Nouă au constatat 2 fapte penale privind încălcarea regimului piscicol, în total fiind constatate 5 infracțiuni.

Polițiștii vor continua acțiunile și în perioada următoare, a precizat Alina Boeru – purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Dan AGACHE

Știrile zilei