-1.9 C
Reșița
miercuri, 07 ianuarie 26

800 de persoane angajate în acest an prin AJOFM Caraș-Severin

Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, în  primele patru luni ale anului 2022 au fost încadrate în muncă 800 persoane. 

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 aprilie 2022, 328 au vârsta peste 45 de ani, 169 au vârsta între 35 și 45 de ani, 174 au vârsta între 25 și 35 de ani, iar 129 sunt tineri sub 25 de ani, se precizează în comunicatul AJOFM. 

Numărul femeilor încadrate este de 314, iar al bărbaţilor de 486. În funcţie de rezidenţă, 473 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 327 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (336), gimnaziale (192), profesionale (177), 57 persoane fiind cu studii universitare. 

 În primele patru luni ale anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1554 persoane, se mai arată în comunicatul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraş-Severin.

Dan AGACHE

Știrile zilei