Odată cu prelungirea habitatului orăviţean şi fondarea, după 1703, a Oraviţei Montane prin cele 13 familii de colonişti aduşi din Tirol şi Schwaz, au survenit pentru noul administrator al provinciei şi al oraşului, până la finalizarea tratativelor de pace cu otomanii, trei obiective principale: lucrările de consolidare a terenului pentru construcții, analizarea posibilităților de canalizare și captarea surselor de apă.
În monografia orașului Oravița se precizează că în 1719 apare ideea de a amenaja prin canalizări, drenări și lucrări de aducţiune partea nouă a oraşului, adică Oraviţa Montană, inclusiv proiectul amenajării Lacului Mare, pe baza Ordonanţei Camerei Aulice din Viena, care solicită, între altele, administraţiei Ţării Banatului cu sediul în Timişoara, să se implice în mod deosebit în „dezvoltarea comerţului şi minelor de la Oraviţa, deosebit de binecuvântate de Dumnezeu”.
Lucrarea de canalizare urmează sistemul obişnuit, în tehnica „aquaeductus”, săpându-se un canal sub oraş, un fel de specus (jgheab) uriaş pe unde să treacă râul, dar prin care să se scurgă şi apele pluviale, evitându-se astfel pericolul inundării străzii principale şi a caselor. Sistemul este preluat după modelul amenajărilor edilitare din ţinutul Tirol al Austriei imperiale. În acest an se racordează două trasee principale, dinspre lacul mare şi Forviz până la reductorul de potenţial amenajat sub casa parohului romano-catolic, azi peste drum de clădirea băncii.
Anii au trecut, multe dintre lucrările efectuate acum aproape 300 de ani în urmă au pierit. Și totuși nu toate; sub orașul Oravița se deschide o adevărată lume medievală subterană, rămasă în intuneric de peste 250 de ani.
Subteranul orașului Oravița ascunde o adevărată comoară, despre care puțini știu detalii. O rețea de tuneluri spectaculoase, căreia nimeni nu îi cunoaște cu exactitate traseul, deși este declarată de mult timp monument istoric. Rețeaua de mari dimensiuni care străbate subsolul orașului pe sub case și străzi a fost construită timp de 21 de ani, între 1733 și 1754, pentru a drena apele pârâului Oravița, afluenții acestuia și apele menajere ale gospodăriilor din localitate. Pentru vechimea sa, dar și a lucrărilor de artă, tunelul a fost declarat monument istoric.
Orașul subteran are cinci sectoare cu lungimea aproximativă cuprinsă între 100 de metri și doi kilometri, iar cel mai spectaculos și mai lung tronson este situat în orașul vechi, începând din apropierea barajului Lacul Mic. Tunelul are un diametru mediu de 4 metri, cu mai multe ramificații și ieșiri la suprafață, o parte obturate în prezent. Este construit din lespezi de calcar, iar pe alocuri din blocuri de tuf calcaros sau cărămidă. Podeaua, pe anumite zone, este din dale de piatră ce se păstrează și acum foarte bine. Trei cascade subterane cu înălțimi între 1 metru și 4 metri fac și mai spectaculos peisajul.
Printre numeroasele obiective istorice și muzee, subteranul orașului Oravița reprezintă o atracție atât pentru speologi cât și pentru turiștii dornici de informații și cunoaștere. Dacă ajungeți în Valea Carașului, în Oravița, nu ezitați să solicitați informații și despre acest labirint subteran construit cu aproape 300 de ani în urmă care dăinuie și astăzi.
Dan AGACHE
