Drumul spre Semenic nu va mai da bătăi de cap șoferilor, sau cel puțin așa susține președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, odată cu realizarea recepției lucrărilor de reparație executate pe drumul județean Prislop- Semenic.
„Lucrările de plombare scoase la licitație în toamna anului trecut cu suma de 800.000 lei au fost adjudecate pentru 680.000 de firma Axela. Procedurile greoaie de atribuire a acestui tip de lucrări au făcut ca în sezonul de iarnă drumul să se prezinte sub orice critică. Pentru ca astfel de situații să nu se mai repete, am demarat procedurile pentru semnarea unui contract-cadru pentru lucrări de reparații, pe o perioadă de patru ani.
Astfel, executarea lucrărilor de reparații se va demara pe viitor fără a mai fi nevoie să efectuăm licitații pentru fiecare lucrare în parte. În acest fel câștigăm timp și, de ce nu, bani, pentru că prețul oferit va fi cel mai probabil unul mai mic pentru o cantitate mai mare de lucrări”, a declarat Romeo Dunca, șeful administrației județene.
Potrivit președinteleul CJ, contractul-cadru pentru lucrări de întreținere a drumurilor județene este împărțit în două loturi (lot 1 zona Caransebeș-Oțelu Roșu-Băile Herculane și lot 2 zona Reșița-Bocșa-Oravița-Moldova Nouă-Anina). Bugetul total este asigurat de Consiliul județean și este de maxim 33,6 milioane lei. În prezent, am terminat faza de verificare a condițiilor tehnice și urmează deschiderea ofertelor economice.
„Dacă totul va decurge fără probleme (clarificări, contestații etc), în prima jumătate a lunii viitoare vom putea semna primele contracte de reparații”, a mai adăugat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Lorena POENARU
Dacă te duci cu elicopterul, nu sunt gropi…