A mai murit un brand românesc; C+C își închide porțile

După 30 de ani de la înființare, societatea C+C SA își va închide porțile încă din această lună. Conducerea societății, confruntată cu o serie de probleme juridice, cu dosare penale și cu mai multe cercetări pe rol, a decis ieri închiderea firmei.

În urma unei ședințe desfășurată ieri la amiază, toți angajații au primit preaviz, urmând ca ulterior aceștia să intre în șomaj. „Sunt salarii neplătite de aproape 3 luni“, a declarat sub protecția anonimatului unul dintre angajații societății. „Dna Cocora a spus că în 20 de zile se vor achita toate restanțele salariale după care vom intra, toți angajații în șomaj. Oamenii vorbesc că Procuratura va pune sechestru pe societate, dar nu știm exact ce va fi. Angajații sunt triști și, sincer, ne pare rău că s-a terminat“.

Trist este faptul că a mai murit un brand românesc cu origini în Caraș-Severin și zeci de oameni vor îngroșa rândurile pe scările AJOFM-ului. Pe lângă magazinele din orașele din Caraș-Severin, dar și din județele limitrofe, mezelurile sub sigla C+C puteau fi găsite și în multe din marile magazine din țară.

Cu o cifră de afaceri în scădere și cu pierderi în creștere de la an la an în ultima perioadă, C+C va intra în istoria Banatului ca una dintre primele firme de mezeluri din vestul țării. De la 2 puncte de vânzare (o tonetă și un magazin amplasate în centrul civic al municipiului Reșița), „C+C” a ajuns la mai multe magazine dispuse în municipiul de pe Bârzava și 5 depozite în țară (Timișoara, Brașov, București, Craiova, Pitești).

Începand cu anul 2004, SC C+C SA beneficiază de fonduri structurale program SAPARD pentru mărirea capacității de producție și extindere a fabricii de carne și preparate din carne, cât și pentru mărirea efectivului de animale prin extinderea fermei situate în localitatea Berzovia.

În anul 1990, SC C+C SA era o „mică întreprindere” cu 4 angajați. Reprezentată de la înființarea ei de CSAPO ZOLTAN și COCORA CLAUDIUS NICOLAE, avea ca obiect de activitate „producerea și comercializarea de hamburger”. În perioada ei de glorie, societatea producea 25 de tone (zilnic) de preparate din carne.

Dan AGACHE

 

3 COMENTARII

  1. I-a terminat Citu si pe astia!Erau mai demult pe perfuzii dar acum e finalul.Plateau bani negri la angajati pe carduri,asta da desteptaciune.

    • Nu vorbi dacă nu ești informat. Nu se plăteau bani la ,,negru”. Este foarte greu cănd se închide un chioșc de ziare mai ales o fabrică.

  2. Încet și sigur se închide tot, ne luăm traista în băț și mergem în lume. Aici este fără de speranță, degeaba vin tot felul de aiurițicare o dau cu trenuri cu hidrogen sulfurat (miroase treaba a cacao),mall cu tobogane cu țigănii care se vor scălda în ele că e aqua mocacino, tramvaie cu fantome și alte rahaturi nesustenabile marca PNL Tăițelu .Sat de creduli și de bătuți în cap botanisti la bazaconiile premarelui. Apropo nu îl mai schimbă nimeni și pe el și pe scandalagiul ala mic Dunca?

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei