18.7 C
Reșița
vineri, 06 august 21

A trecut 1 an de la despărțirea definitivă de fostul conducător rossoner, Marius Popescu!

Iată că s-a împlinit anul de când nea’ Marius a pornit spre stele… Un om deschis, sociabil, cu un simț rafinat al umorului , fostul conducător al clubului din Valea Domanului fiind un călăuzitor al pașilor pentru mai multe generații de fotbaliști reșițeni, pe care i-a observat, i-a îndrumat, i-a șlefuit și i-a ajutat în devenirea lor ca oameni responsabili în societatea românească.

Faptul că a iubit nespus fotbalul este dat și de cei 50 de ani dedicați sportului rege, o viață de om, dar o viață încununată cu succese, dezamăgiri, încercări și mai ales…emoții, pentru că nea Marius a trăit cu toată ființa pentru emoția pe care ți-o dădeau cele 90 de minute petrecute în iarbă.

Să ne reamintim cine a fost omul de sport Marius Popescu

În anul 1968 a început cu funcția de președinte al secției de handbal-băieți la Gloria Resita. La Gloria a „deprins tainele sportului“, asa cum spunea, pe diferite functți , pana in anul 1987 cand a fost ales președintele Clubului sportiv.

spot_img

A fost președinte si la Vega Caransebeș, echipa cu care a promovat în divizia C în anul 2004.

Din  anul 1995 a condus destinele echipei CSM Reșița până în 2002.  După această perioadă plină, memorabilă și UNICA până acum pentru fotbalul bănățean, a activat ca observator federal până în anul 2013.

Începând din anul 2014 a devenit consilier la Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin.

Conducătorul Marius Popescu vorbea cu mândrie de toți „copiii“ lui, așa cum îi numea pe sportivi.

„Când am ajuns la Reșița, erau destul de sceptici privind eventualele mele performante la FCM Reșița. Eu aveam în CV promovare cu Gloria, cu Vega Caransebeș și totul a venit ca o satisfacție supremă în 1997, în prima ligă“, își amintea nea Marius. Cu ocazia promovării CSM Reșița în divizia A  a ocupat și diferite posturi in Consiliul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Marius Popescu și-a adus aportul și în fotbalul de bază, mai ales după 2014, când a reinventat futsalul reșițean cu peste 45 de echipe în competiție, fiind totodată „părintele“ mega-competițiilor de copii și juniori alături de alți oameni dedicați și cu suflet.

„NEA MARIUS“ , un om cu o capacitate uimitoare de a-și iubi semenii, rămâne în amintirea multora  ca omul acolo la nevoie, glumeț, cel prezent și dăruit, de nenumărate ori cu inițiativă în dedicare, cu altruism. Păstrând mereu  gândul familiei sfinte și privind cu credință către cer, a semănat calea spre nemurirea sufletului său și în inimile noastre.

Veșnica pomenire a celui care a fost și va rămâne pentru noi , dragul nostru Marius Popescu!

Sergiu TABAN

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei