A venit toamna. Este timpul să descoperim poveștile Banatului

Județul Caraș-Severin este unul din județele cu cel mai mare număr de situri arheologice din țară. Aproape că nu există sat în care să nu fie măcar un sit. Numai în satul Gornea au fost înregistrate oficial vreo opt astfel de locuri. Prin “oficial” , se înțelege Repertoriul Arheologic Național.

Sub denumirea Villa Rustica , în satul Gornea, se află ruinele unei ferme romane,  chiar pe marginea DN57.

Clădirea avea formă de navă, asemănătoare unei biserici. Se presupune că ar fi aparținut unei familii înstărite, undeva în secolele IV-V.

Descoperirile arheologice făcute în sit pare că au fost foarte valoroase. Tezaurul monetar indică o locuire intensă. Ferma în sine reprezenta un model de viață avansat și bine organizat. S-au descoperit în apropiere inclusiv cuptoare elaborate pentru ars cărămizi iar locuința era prevăzută cu sistem de încălzire în pardoseală (hipocaustum) prin intermediul unor țevi ceramice.

Cea mai interesantă descoperire de aici a fost o cărămidă (de piatră), prima scrisă de mână cu un fel de peniță de metal.

„Este un scris cursiv, are 11 rânduri și este unică, pentru că este prima descoperită cu scris de mână. Până atunci au fost găsite și alte caărămizi inscripționate, dar erau făcute de pietrari, nu aveau cursivitate.”-a explicat managerul Muzeului Banatului Montan din Reșița, Livia Magina.

Povestea spune că este o scrisoare adresată primnicerului în care scrie: „Te rog și te implor elibereaz-o pe fata sclavă Daria, că o prăpădești cu totul. Redă-mi comoara mea,  tu vei cumpăra o altă sclavă, iar mie îmi vei face inima mai ușoară.”

A mai fost descoperită și o plăcuță din bronz, inscripționată, plăcuță cu care erau identificați și plătiți soldații romani.

Majoritatea acestor elemente se află la muzeul din Reșița.

Astăzi s-a reconstituit un pic fundația, atât cât să ne putem face o idee vagă despre cum arăta casa, și s-a pus un indicator cu denumirea monumentului.

(foto: Valentin Balaban)

Daniela TUDOR

 

Știrile zilei