14.8 C
Reșița
sâmbătă, 15 noiembrie 25

Abia instalat primarul Torma pune în funcțiune stații de încărcare

Sunt vești bune pentru deținătorii de mașini electrice din Moldova Nouă. Abia instalat, edilul Adrian Torma a pus în funcțiune 6 stații de încărcare a mașinilor electrice, amplasate în mai multe zone ale orașului din Clisura Dunării.

„Primăria  Moldova Nouă se aliniază la dezvoltarea rețelei de încărcare pentru mașini electrice. Pe raza orașului a fost pusă în funcțiune infrastructura de alimentare a vehiculelor electrice, fapt îmbucurător atât pe deținătorii de mașini electrice de pe raza orașului, cât și pentru conducătorii de astfel de vehicule care vizitează ori tranzitează orașul“ a afirmat Adrian Torma.

Cele șase stații de încărcare a autovehiculelor electrice, în valoare de aproximativ 200.000 euro, au fost achiziționate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul obiectivului de investiții „Elaborare în format GIS a Planului Urbanistic General al orașului Moldova Nouă, județul Caraș-Severin” și sunt amplasate în următoarele locații:

– Str. Eftimie Murgu: vizavi de punctul de lucru Aquacaraș Moldova Nouă – 82kw (60 kw DCC + 22 kw AC);

– Str. George Coșbuc: parcarea Liceului Tehnologic ,,Clisura Dunării” Moldova Nouă spre Gospodăria Urbană – 82kw (60 kw DCC + 22 kw AC);

– Str. 1 Decembrie 1918: parcarea Centrului Cultural pentru Tineret – 82kw (60 kw DCC + 22 kw AC);

– Str. Constantin Daicoviciu: parcarea bl 3A – 44kw (22 kw AC + 22 kw AC);

– Str. George Enescu: zona bl. 4  –  44kw (22 kw AC + 22 kw AC);

– Aleea Mihai Viteazul: parcarea din proximitatea Centrului de Afaceri – 44kw (22 kw AC + 22 kw AC).

„În ceea ce privește tariful aferent utilizării stațiilor de încărcare pentru vehiculele electrice, acesta este de 1,5 lei (TVA inclus). Astfel, șoferii care conduc mașini electrice vor putea folosi aceste stații prin aplicația „EvGo Smart Charge”, disponibilă pentru sistemele iOS și Android, iar plata se va face tot în aplicație, cu ajutorul cardului bancar“ a mai precizat Adrian Torma.

Dan AGACHE

5 COMENTARII

  1. Primarul ar trebui să se laude cu ce a făcut el concret ca senator pentru județ, nu cu punerea în funcțiune a unor proiecte demarate de fostul primar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei