Accidente în lanț la Nicolinț, pe DN 57! Două motociclete implicate, elicopterul SMURD a intervenit

Alertă pentru șoferii care circulă pe DN 57, în zona localității Nicolinț, între Oravița și Moldova Nouă. Traficul se desfășoară cu dificultate după producerea a două accidente rutiere în același loc, în decurs de scurt timp.

Primul eveniment rutier a avut loc pe DN 57, în zona Nicolinț, județul Caraș-Severin, fiind implicate un autoturism și o motocicletă. În urma impactului, la fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD, pentru intervenția medicală de urgență.

La data de 11 august 2026, în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Oravița au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 57, la ieșirea din localitatea Nicolinț, în direcția localității Moldova Nouă.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 21 de ani ar fi condus un motociclu fără numere de înmatriculare și fără a deține permis de conducere, pe un drum agricol, iar ulterior ar fi pătruns pe DN 57, unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 60 de ani, care circula din direcția Moldova Nouă către Nicolinț.

În urma impactului au rezultat avarierea celor două vehicule, precum și rănirea tânărului de 21 de ani.

Acesta a fost preluat și transportat cu un elicopter SMURD la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Întrucât starea de sănătate a conducătorului motociclului nu a permis testarea cu aparatul alcooltest, acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Ulterior, în jurul orei 15:00, în timp ce polițiștii efectuau activități de dirijare a traficului rutier în zona producerii primului accident, a avut loc un al doilea eveniment rutier.

Din primele verificări, a reieșit că un bărbat în vârstă de 55 de ani, cetățean ceh, care conducea o motocicletă pe DN 57, din direcția Moldova Nouă către Oravița, a intrat în coliziune cu autoturismul implicat în primul accident rutier.

În urma celui de-al doilea eveniment rutier nu au rezultat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale.

Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-au produs cele două evenimente rutiere.

Un al doilea accident, în același loc

Situația a devenit și mai complicată după ce, la scurt timp de la primul accident, o a doua motocicletă a intrat în coliziune cu autoturismul implicat în primul eveniment rutier.

Succesiunea celor două accidente atrage atenția asupra riscului crescut din zonă, mai ales în condițiile în care traficul se desfășoară restricționat, iar participanții la trafic sunt nevoiți să reducă viteza și să circule cu atenție sporită.

La această oră, autoritățile acționează pentru gestionarea situației și pentru reluarea circulației în condiții normale.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă, să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren.

Atenție pentru cei care merg spre Vama Naidăș

Zona Nicolinț – Oravița – Moldova Nouă este una dintre rutele utilizate în această perioadă de persoanele care se deplasează spre Vama Naidăș, în special de turiștii aflați în vacanță și de cei care aleg să iasă din țară prin punctul de frontieră din sud-vestul județului.

Pentru aceștia, recomandarea este să își planifice călătoria cu un timp suplimentar și să țină cont că DN 57 este un drum pe care pot apărea rapid blocaje în cazul unui accident, iar posibilitățile de evitare a zonelor aglomerate sunt limitate pe anumite porțiuni.

Sergiu TABAN

2 COMENTARII

  1. Pai mai poliția română, voi nu ați luat masurile de siguranță prin asigurarea zonei? Voi nu cunoașteți că o perioada de frânare a unei motociclete este mai lunga decât a unei mașini?

  2. ”… la scurt timp de la primul accident, o a doua motocicletă a intrat în coliziune cu autoturismul implicat în primul eveniment rutier.”

    Morală: atât depășirile cât și accidentele trebuie semnalizate din timp, cu 100m înainte, în afara localităților.
    Altfel … asta iese cu poliția română 🙁

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei