Reșița, punctul zero al caravanei filmului „Nu e locul tău aici”. Regizorul Florin Șerban revine acasă

Reșița este primul oraș din România care va găzdui o proiecție în avanpremieră a lungmetrajului „Nu e locul tău aici”, cea mai recentă producție semnată de cineastul reșițean Florin Șerban. Evenimentul va avea loc vineri, 20 noiembrie, de la ora 19:00, la Cinema Dacia, în prezența regizorului și a protagoniștilor Adrian Văncică și Teodor Butănescu.

Filmat în mare parte chiar la Reșița, lungmetrajul se întoarce astfel în locurile în care a prins viață, cu o săptămână înainte de lansarea oficială în cinematografele din țară, programată pentru 27 noiembrie. După încheierea proiecției, spectatorii prezenți în sală vor putea participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipa filmului, urmată de o sesiune foto.

„Mă bucur mult că întâlnirile pe care le vom avea cu publicul încep la Reșița, orașul care m-a inspirat, în care am crescut, care m-a format și în care am avut șansa de a filma acest film. Atât eu, cât și actorii Adrian Văncică și Teodor Butănescu suntem nerăbdători să ne întâlnim cu reșițenii și să facem schimb de impresii”, a declarat regizorul Florin Șerban.

Despre film și palmaresul internațional

Pe fundalul unei anchete criminalistice, „Nu e locul tău aici” urmărește transformarea dramatică a relației dintre un respectat medic chirurg, șef al unui spital de provincie, și fiul său adolescent, despre care tatăl descoperă că s-a alăturat unui grup extremist și a fost implicat într-o crimă.

Filmul „Nu e locul tău aici” are deja un parcurs internațional remarcabil, fiind distins cu patru premii la Festivalul Internațional de Film de la Locarno: Marele Premiu – Leopardul de Aur, Premiul Europa Cinemas Label, Premiul Juriului Tânăr și o Mențiune specială pentru interpretare, acordată debutantului Teodor Butănescu. La Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo, Adrian Văncică a primit premiul pentru cel mai bun actor, iar producția a obținut Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la Cottbus. Filmul a fost inclus, de asemenea, pe lista scurtă a nominalizărilor la European Film Awards.

Biletele pentru proiecția specială din 20 noiembrie sunt disponibile la casieria Cinema Dacia, conform următorului program:

Miercuri: 18:00–21:00;

Joi și vineri: 16:00–21:00;

Sâmbătă și duminică: 10:00–21:00.

Filmul „Nu e locul tău aici”, produs de Fantascope Films și distribuit în România de Bad Unicorn, va intra în cinematografele din țară începând cu 27 noiembrie.

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei