Liniștea, aerul curat de pădure și priveliștea care îți taie răsuflarea. Sunt ingredientele care l-au determinat pe un consilier local din Ramna, îndrăgostit de locurile natale, să facă cunoscută zona pitorească în care trăiește.
„Noi vrem să invităm oamenii să aleagă și Ramna ca destinație pentru o zi de drumeție, de relaxare în natură. E vorba de un traseu ușor și pitoresc. Se pleacă de pe strada bisericii până la Piatra lui Miclăuț. Este un peisaj deosebit, iar panorama este grozavă pentru poze”, spune consilierul Leontin Dragoș.
Cei care își doresc să rămână mai multe zile în comuna Ramna pot beneficia de cazare și de mâncare la ceaun sau preparate tradiționale.
Totodată, vizitatorii își pot achiziționa produse locale, direct din gospodăriile sătenilor.
„Dacă cei care ne vizitează vor să rămână mai multe zile, îi ajutăm cu cazarea și le putem oferi mâncare tradițională. Vrem să îi facem să se simtă bine la noi!”, a afirmat Leotin Dragoș.
Traseul pe care tânărul și-a propus să îl promoveze se întinde pe o lungime de 4,2 kilometri și poate fi parcurs pe jos, într-o oră și jumătate de mers, sau cu bicicleta.
În zonă există mai multe obiective cu istorie locală care pot fi vizitate cu ajutorul localnicilor.
„Urmărim să realizăm și alte trasee, de exemplu la izvor la Bărbosu, mai ales că se povestește despre locul acesta, există o legendă chiar despre acest izvor pe care localnicii o pot spune vizitatorilor”, a mai precizat Leontin Dragoș.
Pentru informații despre traseu, posibilitatea de cazare sau lămuriri, se poate apela numărul de telefon 0746282873.

Lorena POENARU

















