După ce Primăria din Pojejena a depus în vara acestui an proiecte pe componenta 10 a programului PNRR pentru reabilitarea căminului cultural din localitatea Divici și a școlii din aceeași localitate, transformată în centru comunitar, precum dispensarul uman din Pojejena, edilul Mira Radovancovici a „recidivat“ și zilele acestea a depus noi proiecte pentru finanțarea prin aceeași componentă a PNRR.
„Sumele care se acordă sunt în funcție de suprafața fiecărei clădiri, respectiv 442 de euro pe metru pătrat. Pe lângă reabilitarea termică a clădirilor, vom schimba uși, geamuri, sistemul de încălzire și tot ceea ce mai este nevoie pentru buna funcționare, în limita sumelor rezultate pentru fiecare clădire în parte“, a precizat pentru Reper24, edilul Mira Radovancovici.
Săptămâna aceasta s-a deschis cea de a doua rundă de proiecte, iar primarul din Pojejena a mai depus spre finanțare proiectele de reabilitare a școlii cu clasele I-IV de la Belobreșca, a școlii de la Șușca, transformată și ea în centru multifuncțional și pentru Complexul Sportiv din Radimna, un proiect început cu mai mulți ani în urmă și abandonat din lipsă de finanțare.
„Pentru primele proiecte depuse ni s-au cerut o serie de clarificări, le-am depus și așteptăm finanțările pentru a putea scoate la licitație aceste lucrări. Este posibil să ne solicite în perioada următoare clarificările și pentru a doua rundă de finanțare și suntem pregătiți să ne apucăm de treabă“, a mai afirmat primarul din Clisura Dunării, Mira Radovancovici.
Dan AGACHE

















