fbpx
23.7 C
Reșița
luni, 09 septembrie 24

Alți doi tineri din Reșița, depistați drogați la volan

După ce săptămâna trecută, trei tineri au fost prinși de polițiștii reșițeni după ce s-au urcat drogați la volan, în ultimele 24 de ore alți doi tineri au fost depistați la volan sub influența substanțelor psihoactive.

Este vorba de un tânăr de 21 de ani și un altul de 23 de ani, ambii opriți la control pe strada Timișoarei din zona Triaj, primul ieri, la ora 12:58, iar cel de-al doilea în cursul nopții de luni pe marți, la ora 01:50. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul Drugtest, în ambele cazuri rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de THC. Bărbați au fost conduși la spital în vederea prelevării de mostre biologice.

Polițiștii au controlat cu mașinile celor doi, în ambele cazuri fiind găsite fragmente vegetale de culoare verde-oliv, care au fost ridicate de polițiști pentru continuarea cercetărilor.

Consumul de alcool și droguri scade nivelul de concentrare al atenției la volan, scade percepția, câmpul vizual se reduce, iar timpul de reacție se mărește. O altă consecință a consumului acestor substanțe este reprezentată de evaluarea greșită a distanțelor și a vitezelor, pericolele și riscurile în trafic fiind subestimate, capacitatea de gândire și reflexele diminuate ceea ce crește semnificativ riscul implicării în accidente rutiere”, atrag atenția reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

 

Karina TINCUL

10 COMENTARII

    • @csm: Si inca n-am plecat. Vrei si tu? Ce naiba sa faci tu cu alea din poza? Esti in stare sa ti le pui ca cercei si sa umbli pe strada mandru cu cerceii tai noi, verzi si frumosi. :))))

  1. „Consumul de alcool și droguri scade nivelul de concentrare al atenției la volan, scade percepția, câmpul vizual se reduce, iar timpul de reacție se mărește …”, atrag atenția reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

    Fals!
    Nu consumul ci corelația dintre concentrația actuală de substanță în corp și conducerea (tot actuală) unui vehicul. Intervine factorul timp.
    Altfel, dacă ai ”consumat” un ”joint” în urmă cu o săptămână-două ăștia te arestează doar pentru că Drugtesterul (lor) încă mai indică ”pozitiv”, nu și concentrația concretă (ca la alcool). Și aceea e cu toleranță +/- 5%, ascunsă în abuzuri milițienești (de notorietate) însă cu pretenție la ”exactitate”.

    • In mod normal nu ar trebui folosite substante interzise.
      Dar, problema ridicata de dumneata e de actualitate. Nu exista nici o metoda de a demonstra faptul ca ai fost drogat la volan sau te-ai drogat cu o saptamana inainte.

    • Aparatele astea dau erori frecvente. Un șofer a fost ” depistat” cu drugtestul pozitiv la 7 substanțe interzise, la recoltarea probelor a ieșit curat lacrimă. Acum nu știu dacă ăștia doi erau sau nu „afumați ” , dar în cazul in care ies valori absurde să cereți test de sânge. Cert e că trebuie toleranță zero la alcool și droguri.

    • @Iulicăfarafrica:
      Nimeni nu poate ști dacă erau ”afumați” recent sau urme de la ceva ”joint” cu o săptămână în urmă.
      La Etilotester se vede asta și se știe și că o bere se elimină în 3-4 ore.
      Cinstit ar fi dacă Poliția ar oferi șoferului posibilitatea prealabilă de a se testa înainte ca acesta (șoferul) să decidă dacă va conduce (voluntar) sau nu.

  2. Unul din ei e posesor de Mondeo alb cu număr „dă” București. A tras o liniuță de praf că n-a găsit să pună πZDA după 314 , numărul lui norocos. Celălalt e clona lui, cu număr de πxoyaș . Liniuța era de la praf de cretă, că de aia tot intră in fibrilație!

    • @judă: Exact! Din partea stângă a capului tau s-a desprins o bucata de creta pe care am folosit-o cum ai visat tu cu ochii deschisi. Tot de aia e alb Mondeo-ul. Si fix de aia mi-am pus 314 xoy pt ca a fost unu mai RAPID ca mine si a rezervat el zda. Atunci am zis ca daca nu pot sa fiu cocalar, sa ma dau matematician. :))))
      Stiu ca tu ai fi vrut sa fii cocalar. Cred ca mori de ciuda ca nu poti face si tu astfel de combinatii de cifre si litere. CS69SEX e dat? Sau e al tau? :)))))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei