Andrei Plujar, deputat USR de Caraș-Severin, se declară mulțumit de decizia pe care a luat-o de a-l susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. „Rezultatul vorbește de la sine”, afirmă președintele USR Caraș-Severin, după ce Nicușor Dan a reușit să se califice în turul doi al scrutinului.
„Susținerea lui Nicușor Dan nu a venit fără obstacole, dar mă bucur că am luat această decizie, iar rezultatul vorbește de la sine.
Sunt convins că Nicușor Dan este persoana potrivită pentru Cotroceni deoarece va reprezenta principiile și valorile voastre și este capabil să facă sacrificii pentru ca România să păstreze drumul corect.
Pe această cale vreau să fac un apel către toți cetățenii pro-europeni să iasă la vot pe data de 18 mai! Doar în acest mod vom putea evita aruncarea României în haos, acum când țara noastră are nevoie de stabilitate și unitate”, a precizat Andrei Plujar.
Pentru membrii USR vor urma și alegeri în interiorul partidului, după ce Elena Lasconi și-a anunțat demisia de la fruntea partidului.
„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a declarat Elena Lasconi.
Chiar dacă se retrage din funcția de conducere, Elena Lasconi anunță că va rămâne activă în viața publică și în efortul de schimbare a clasei politice vechi și dedicată serviciului public.
Lasconi a condus USR din iunie 2024. Conform primelor informații, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, va fi președinte interimar al USR până la alegerea unui nou lider, Congresul USR pentru stabilirea noului președinte urmând să aibă loc, cel mai probabil, undeva în luna iunie.
Karina TINCUL
O mizerie de partid care si-a canibalizat liderii unul câte unu pentru interese obscure, mai nou chiar in timpul procesului electoral.
Cand voi nu votați candidatul desemnat, fostul lider de partid, ce pretenții de sinceritate mai poți avea în USR?
Dacă nu intervenea Coldea și Pahontu nu pupa Domnul Dan turul 2.