Proiecte cu finanțare europeană sau guvernamentală, toate au primit undă verde pentru Primăria orașului Anina. La sfârșitul săptămânii trecute, viceprimarul cu atribuții de primar Daniel Danu a semnat la București, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraței, un nou proiect în valoare de peste 300 de mii de euro.
„Este al șaptelea proiect semnat din tot atâtea depuse spre finanțare; putem spune acum că toate proiectele pe care le-am gândit, alături de echipa din Primăria Anina, au primit undă verde și vor fi transformate în lucrări. Este vorba în acest al șaptelea proiect de reabilitarea termică a hotelului din Anina, o clădire ce nu este inclusă în circuitul turistic, ci este doar în administrarea Primăriei orașului. Acesta este și motivul pentru care s-a aprobat finanțarea pentru reabilitarea acesteia“, a declarat pentru Reper24, Daniel Danu.


Finanțarea, în valoare de 1 milion 248 de mii de lei, este asigurată prin PNRR, pe componenta C-10.
Această reabilitare va permite eficientizarea energetică prin reabilitarea exteriorului clădirii, fără a se interveni prin proiect și la lucrări interioare. Următorul pas este execuția proiectului tehnic și ulterior scoaterea la licitație a lucrărilor de reabilitare.
Dan AGACHE
Bine că se reabilitează hotelul, iar spitalul se lasă să se degradeze.
Gândește inteligent așa-zisul primar.
Îșia ia și el partea, își ia și constructorul parte și toți sunt fericiți.