5.7 C
Reșița
joi, 09 decembrie 21

Anina, între un trecut uitat și un viitor european sperat

O parte a primarilor din Caraș-Severin au învățat că nu se pot baza doar pe Consiliul Județean și Guvernul României pentru a dezvolta localitățile pe care le păstoresc. Unii stau tot la mâna statului cu proiecte prin programele PNDL ori cele derulate prin Compania Națională de Investiții. Alții, mai cu dare de mână și posibilități legislative, scriu proiecte europene.

Este și cazul orașului Anina care pregătește o serie de proiecte cu finanțare europeană, dar care a stagnat din lipsa unui teren adecvat pentru acestea. Se pare însă că problemele au luat sfârșit, cel puțin deocamdată, pentru administrația fostului oraș minier.

În această săptămână a fost semnat contractul de vânzare – cumpărare prin care Primăria Anina a achiziționat de la proprietarul ARIS Consult SRL, terenul si clădirile situate în Anina, pe strada Poștei nr. 1.

spot_img

Este vorba de fostul BARUMC (Baza de aprovizionare și ACA), cumpărare aprobată de Consiliul Local al orașului Anina prin hotărâre de Consiliu Local. Suprafața totală a imobilului este de 7,2 ha, iar cumpărarea a fost făcută la un preț aflat sub prețul pieței, acest lucru fiind posibil datorită demersurilor efectuate de-a lungul timpului, de către fostul primar Gheorghe Românu.

„Această achiziție s-a făcut în vederea dezvoltării zonei respective, aceasta fiind una centrală. Odată cu finalizarea actelor de proprietate urmând a fi implementate cel puțin două proiecte finanțate din fonduri europene“, a precizat pentru Reper24, viceprimarul cu atribuții de primar al orașului Anina, Daniel Danu.

 

Dan AGACHE

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei