fbpx
3.7 C
Reșița
luni, 27 martie 23

Anina, mai bogată cu 2,5 milioane de euro

Primarul orașului Anina, Daniel Danu, a semnat în această dimineață, la Ministerul Fondurilor Europene, două contracte în valoare totală de 11,8 milioane de lei. Acestea prevăd construcția de piste de biciclete, achiziția de camere de supraveghere și amplasarea pe raza orașului a 6 stații de încărcare pentru mașinile electrice.

„Pista de biciclete are 6,8 km, cu o lățime de 2,4 metri. Ea este gândită ca pistă de agrement, pentru că Anina, având străzile înguste și un drum național care străbate orașul, nu puteau fi amplasate în oraș. Pista va fi amplasată pe un fost traseu de mocănițe: pleacă de la platoul Bucegi, urcă în cartierul Terezia, merge pe la puțul 4, urcă în zona Hildegard de unde se ramifică. O ramură pleacă către drumul național și iese în cartierul Sigismund, iar cealaltă ramură merge și se întretaie cu drumul județean care merge la Marila“, a declarat pentru Reper24, primarul Daniel Danu.

La cel de al doilea proiect nu este prevăzut un număr anume de camere de supraveghere, dar, în funcție de prețul pieței vor fi achiziționate între 100 și 150 de camere video ce vor fi amplasate pe raza orașului.

spot_img

„Acestea ne vor ajuta foarte mult la prevenirea infracționalității, al protecției oamenilor, pentru că au fost cazuri în care s-au spart locuințe, dar și să depistăm persoanele care abandonează animale pe domeniul public. Eu cred că este o investiție bună pentru creșterea siguranței cetățeanului“, a mai precizat Daniel Danu, primarul orașului Anina.

Dan AGACHE

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

2 COMENTARII

  1. Aia mai lipsea celor din Anina ! Pista pentru biciclete si camere video.
    E sărăcia cât casa la Anina, nivelul de trai e de prin anii ’90, dar primarul investeste in aiureli.
    Mai gandeste cineva investitiile in judetul asta ?

  2. CSM , cu privire la pistele pentru biciclete ai dreptate ; referitor ( în parte ) la celelalte aspecte conținute de articol sau spuse de către tine…poate ar trebui să te întrebi mai întâi şi de ce ( unul dintre motivele pentru care ) a ajuns şi a rămas Anina în halul acesta…sens în care stai jos , ai nota 4 )):: ( sper că şti de glumă, serios vorbind…).
    În ,, poveştile / legendele ” ( ,, urbane ” / locale ) contemporane este relatat / de notorietate ( corespunde adevărului ) faptul că ,, după război apar şi eroii ” ( atunci când este prea târziu…) însă , decât ,, să o ia la sănătoasa ” şi fondurile acestea , mai bine…
    Problema ,, de fond ” în continuare este ,, contractu ‘ ” , cum/cât ,,ie” contractu’ )):: ( cu referire la ,, parandărăt ” … această ,, minune ” face parte tot din ,, cultura legendelor urbane / rurale Romanistaneze „, plină de ,, zmei şi eroi / feți frumoşi ” ; cu mențiunea că cel mai de preț ,, odor ” în rândul lor este ,, parandăratul ” , sau prin echivalent birul , dreptul de ,, jmecher ” / taxa de protecție/,, zeciuiala ” sau ,,ploconul” … în cel mai bun caz ).
    Apropo de ,, eroii şi zmeii Romanistanezi ” de la mafiile de partid/e , divagând puțin de la subiect într-ale legendelor , întreb şi eu : câți au auzit sau îşi mai amintesc dintre ,, domniile voastre ” de ,, Biharia ” ( cel puțin poziționarea ei geografică )…înainte să se pună mâna în ale căutării pe internet pentru un răspuns corect ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei