14.7 C
Reșița
vineri, 04 octombrie 24

Antrenorul CSM Reșița, Flavius Stoican, acuză greșelile copilărești după înfrângerea cu Csikszereda!

CSM Reșița a suferit prima înfrângere din acest sezon în etapa a VI-a a sezonului, chiar în fața liderului din Liga a II-a, FK Csikszereda Miercurea Ciuc, scor final 2-3. Totuși, merită remarcat travaliul rossonerilor pe parcursul celor 95 de minute ale jocului, rezultatul final fiind unul cu adevărat norocos pentru oaspeți. Unde au întâmpinat probleme și care au fost principalele greșeli ale jucătorilor formației CSM Reșița ne-a spus chiar antrenorul echipei din Valea Domanului la finalul jocului:

„Am întâlnit astăzi o echipă care a fost destul de pragmatică și pot spune și norocoasă. Au marcat trei goluri pe greșeli ale noastre copilărești. Noi am fi vrut să luăm toate cele trei puncte. Nu am reușit să marcăm golul trei, l-am primit noi și am pierdut într-adevăr un punct în acel autogol. Dar una peste alta, cred că a fost un joc bun al nostru, doar că lipsit de realizări, însă am avut în față și o echipă destul de bine clădită fizic.

Este o înfrângere și trebuie să o digerăm cum trebuie, nu vreau să fim atât de cruzi, ci echilibrați, chiar dacă este prima înfrângere pe care am suferit-o de când am venit la această echipă, pe teren propriu, și mai ales printr-un autogol.

Am primit un gol contrar cursului jocului, eram echipa care avea inițiativa și a venit acea fază fixă, gol 1-0, apoi o fază frumoasă: gol Lascu 1-1, apoi o minge aruncată în careu: scor 2-1; revenim în a doua repriză – scor 2-2. Ne doream să câștigăm meciul, dar vine acel autogol și așa s-a scris istoria partidei.

Important este însă să conștientizăm că mai avem mult de muncă, chiar dacă întâlnim astfel de adversari, trebuie să fim atenți pe faza defensivă și să marcăm din situațiile pe care le creăm.

Noi pur și simplu facem un cadou la 1-0 și apoi începem să construim, să pasăm, să aducem mingea în fața porții, să dăm la poartă. Alergăm după un gol, să îl marcăm și noi îl primim cu atâta ușurință. Asta este deranjant la momentul acesta, pentru mine ca și antrenor, dar, la fel de adevărat, trebuie să scot în evidență și lucrurile pozitive, aceea că am fost astăzi o echipă care nu s-a mulțumit cu puțin, chiar dacă astăzi am pierdut.

Capul sus! Mergem în continuare! Mai sunt atât de multe etape și trebuie să fim destul de inteligenți și responsabili să nu clacăm”.

De asemenea, despre jocul de astăzi, cu un adevărat elogiu la adresa jocului prestat de echipa reșițeană, antrenorul echipei vizitatoare FK Csikszereda Miercurea Ciuc, Robert Ilyes a declarat:

„Știam ce ne așteaptă, am studiat ultimele 5 meciuri din campionat, știam că o să jucăm împotriva unei echipe care joacă fotbal, chiar fotbal plăcut, care practică un joc de posesie, surprinzător pentru mine, pentru nivel de Liga a II-a, pentru că majoritatea echipelor, știm foarte bine, joacă cu mingi lungi la bătaie pe forță. Am declarat și înaintea meciului, știam că este o echipă care încearcă să joace fotbal, așa suntem și noi, dar din păcate astăzi a trebuie să renunțăm la jocul practicat și noi pe posesie, dar din cauza terenului destul de moale a trebuit să ne adaptăm la un joc, și noi mai mult la bătaie.

Am și studiat, pentru că au momente când fac un presing ultra avansat chiar cu 7 jucători, știam că lasă spații în spatele fundașului central, pe baza aceasta am și încercat să jucăm mai multe mingi în spatele liniei defensive.

Astăzi, poate am câștigat și cu noroc. Un rezultat de egalitate era poate mai echitabil, pentru că ambele echipe au încercat să joace fotbal, ambele echipe au încercat chiar și în minutele 80-90 să câștige.

Îmi pare rău pentru publicul reșițean, știu că este dureros când pierzi în ultimele minute. Eu sunt fericit însă că reușim să câștigăm și al șaselea meci. Mă bucur pentru băieți. Suntem un grup unit și sunt fericit că pot să antrenez o asemenea echipă”.  

Lorena POENARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei