Bani în plus pentru Caraș-Severin, după ședința de Guvern

Județul Caraș-Severin primește o finanțare suplimentară de peste 21 de milioane de lei, în urma ședinței de Guvern de vineri, 30 octombrie. Banii sunt destinați primăriilor, Consiliului Județean, unităților de învățământ, serviciilor sociale și plății unor cheltuieli din sistemul de asistență socială. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.

Potrivit acestuia, una dintre alocări vizează echilibrarea bugetelor locale. Este vorba despre 5,512 milioane de lei, din care 3,083 milioane de lei vor merge către primăriile din județ, iar 2,429 milioane de lei către Consiliul Județean.

Alți 7,919 milioane de lei au fost repartizați pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate. Din această sumă, 3,148 milioane de lei sunt destinați Programului pentru Școli al României, 3,813 milioane de lei serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului, iar 733.000 de lei căminelor de bătrâni.

O a treia alocare, în valoare de 7,714 milioane de lei, vizează alte cheltuieli din domeniul asistenței sociale. Președintele CJ Caraș-Severin a precizat că, prin această suplimentare, vor putea fi achitați și banii destinați asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități.

„Sunt două vești bune în urma ședinței de Guvern”, a transmis Silviu Hurduzeu, care a explicat că fondurile alocate la nivel național sunt necesare pentru ca instituțiile publice să poată încheia anul fără probleme financiare.

„Asta înseamnă spitale, școli, alte instituții ale statului, dar și cheltuielile cu salariile. Se păstrează ținta de deficit de 6,2% din PIB”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

În total, cele trei alocări însumează 21,145 milioane de lei pentru județ. Banii ar urma să ajute administrațiile locale și instituțiile publice să acopere cheltuielile până la finalul anului, inclusiv cele legate de funcționare și asistență socială.

Lorena POENARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei