Printr-o investiție de la bugetul local, primarul comunei Gârnic vrea să suplimenteze debitul de apă potabilă în localitatea Padina Matei, în special în perioada de vară, când debitele sunt în scădere:
„Pentru că nu am reușit să cuprindem această lucrare printr-o finanțare externă, o vom face noi, cu bani de la bugetul local. Anul trecut am achiziționat 3.600 de metri liniari de conductă și un bazin de 20 de mii de litri, iar anul acesta vrem să cumpărăm pompele pentru alimentarea cu apă a satului Padina Matei“, a precizat pentru Reper24 primarul Nicolae Tismănaru.
Edilul din Gârnic a mai spus că nu e nevoie de apă în toată localitatea, ci doar pentru aproximativ 25% din gospodării, cei care au probleme în fiecare an din cauza secetei și a scăderii debitului de apă din fântâni.
„Prima dată vom încheia lucrările de aducțiune a apei potabile în Gârnic, după care vom face și această extindere către Padina Matei. Sursa de apă din Gârnic este suficient de puternică să putem să alimentăm cu apă și pe cei din Padina Matei“, a mai precizat primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănaru.
Dan AGACHE