Apă potabilă la robinetele bozovicenilor! Primarul Stoicu și ministrul Veștea au bătut palma!

Proiectul depus de administrația comunei Bozovici la finele anului 2022, privind modernizarea rețelei de alimentare cu apă, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, instituția guvernamentală care a finanțat, în acest ciclu, implementarea unor proiecte locale în valoare de peste 670 de milioane de lei.

Primarul comunei Bozovici, Sergiu Stoicu și ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian Ioan Veștea au semnat documentele privind finanțarea extinderii sursei de apă, a tratării, înmagazinării și racordurilor în ambele localități ale comunei, atât la Bozovici, cât și în satul aparținător, Prilipeț.

Este o premieră pentru comuna Bozovici, dat fiind faptul că pe actualele țevi din gospodăriile cetățenilor nu curge apă tratată într-o stație, care poate fi consumată de către aceștia.

Este un proiect în valoare de peste 10 milioane de lei, prin care am găsit, practic, o sursă alternativă pentru comunitatea noastră la actuala rețea iar de această dată vorbim de alimentare cu apă potabilă, apometre electronice, hidranți, foraje si stație de tratare a apei!

Urmează să fie scoasă la licitație proiectarea și sperăm că din primăvara anului următor vom da startul lucrărilor de execuție în teren“, a precizat primarul comunei Bozovici, Sergiu Stoicu.

Cu referire la proiectele de infrastructură, finanțate prin PNI Anghel Saligny de către Ministerul  Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, între care se înscrie și proiectyul aprobat pentru comuna Bozovici, ministrul Adrian Ioan Veștea, a declarat:

Voi continua să vă sprijin în demersurile pe care le faceți pentru implementarea proiectelor în interesul cetățenilor! Ne dorim ca România să prospere și să ofere o viață mai bună tuturor locuitorilor săi, iar împreună putem atinge acest obiectiv!”, le-a transmis, astăzi, ministrul Adrian-Ioan Veștea, primarilor alături de care a semnat 58 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny“.

 

Sergiu TABAN

Știrile zilei