Prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), administrația locală din Ciclova Română este pregătită să atragă până acum, aproape 300 de mii de euro pentru dezvoltarea localității.
„Am depus un proiect pentru construirea a peste 2 Km de piste de biciclete între centrul comunei și stadionul din localitate. Este o distanță de 1,1 km, iar pistele vor fi pe ambele sensuri de mers, iar valoarea acestuia este de 120 de mii de euro“, a precizat pentru Reper24, primarul Cătălin Golu.
Un alt proiect depus de administrația locală se referă la introducerea și extinderea sistemelor de supraveghere video în localitățile comunei: „Extindere în Ciclova și sisteme noi în Ilidia și Socolari cu o valoare de aproximativ 60 de mii de euro. Avem din păcate cetățeni certați cu legea și cu bunul simț, fie că sunt localnici sau vizitatori, care aruncă tot felul de gunoaie sau depozitează resturi de materiale de construcții în locuri neamenajate, pe spațiul public. Un astfel de sistem îi va descuraja cu siguranță și va contribui și la o creștere a gradului de siguranță și liniște a locuitorilor din comuna Ciclova Română“.
Edilul Cătălin Golu mai are un proiect la care lucrează în această perioadă pentru introducerea unui proiect de achiziție de calculatoare, imprimante și laptopuri pentru dotarea administrației locale. Valoarea acestuia este de aproximativ 90 de mii de euro.
A fost depus și un proiect pentru întocmirea unui PUG al localității în valoare de 90 de mii de euro, finanțat tot prin acest program. Finanțarea acestora nu este inclusă în alocările venite prin PNRR.
Dan AGACHE



















Bravo Dle. Primar!
Aveți grija însă ca pistele de biciclete sa nu treacă pe lângă periculoasa groapa din intersecția de la intrarea in comuna, rămasă nesemnalizată si plină de apa, de mai bine de o luna de zile…Suntem siguri ca pompa de apa va fi montata in cel mai scurt timp, aducând oamenilor ( nu tractoarelor!!!), apa potabilă si curățenia cuvenita! Va dorim succes si putina graba!