Un al doilea lot de utilaje a ajuns în curtea societății Aquacaraș, în cadrul unui amplu proces de dotare și retehnologizare a furnizorului de apă potabilă din Caraș-Severin.
Este vorba de echipamente operaționale noi, de ultimă generație, achiziționate cu finanțare din fonduri europene. Lotul recent sosit are o valoare de 500.000 euro și include mai multe utilaje: un buldoexcavator cu picon, un miniexcavator cu picon, două mini încărcătoare și 3 utilaje de compactat și cilindrat.

„Proiectul de dotare cu echipamente moderne și de retehnologizare a societății are ca obiective îmbunătățirea serviciilor prestate pentru cetățeni, scăderea costurilor logistice și creșterea capacității de intervenție – în termene cât mai reduse, pe tot arealul județului“, a afirmat directorul societății, Gheorghe Filipescu.
Conform graficului stabilit cu firma furnizoare, livrarea de utilaje esențiale pentru buna desfășurare a activității Aquacaraș SA va continua pe tot parcursul acestui an. Valoarea totală a echipamentelor de care va beneficia societatea este de 7.500.000 euro fără TVA.
Dan AGACHE

















